Teotihuacan, o citadelă precolumbiană imensă, construită cândva, în negura timpului. Un nume ciudat care, tradus în limba noastră, înseamnă „Oraşul în care se fac zeii". America precolumbiană: o lume fabuloasă, plină de legende, dar şi de enigme rămase încă nerezolvate. Lumea unor civilizaţii spectaculoase din care n-au mai rămas decât nişte urme stranii, ce ne aprind şi acum imaginaţia.

Dar şi spaţiul magic din care provine calendarul Maya, cel care ne aduce fiori reci pe şira spinării cu ameninţarea fatidicului an 2012. Tot acolo a existat şi un oraş superb despre care, cândva, se spunea că este singurul pe care zeii l-au considerat îndeajuns de confortabil încât să locuiască în el. Aztecii îl numeau Teotihuacan.

METROPOLA DIN LEGENDĂ

În secolele XV-XVl, pe vremea când teritoriul actual al Mexicului era stăpânit de azteci, Teotihuacanul ieşise, de foarte mult timp, din istorie. Iar din el rămăseseră doar nişte ruine imense. Dar gloria lui trăia încă în legendele aztecilor, cei care i-au şi dat numele. Pătrunşi în Tenochtitlan, inima regatului aztec, conchistadorii spanioli conduşi de Hernando Cortez au fost de-a dreptul uluiţi de frumuseţea, bogăţia şi complexitatea unui oraş nemaivăzut, care beneficia de un lux la care Lumea Veche nici nu visa.

Dar, la rândul lor, aztecii priveau cu un respect imens vestigiile Teotihuacanului despre care legendele lor afirmau că ar fi fost construit de uriaşii care au trăit cândva, la facerea lumii noastre. Şi tot ei erau convinşi că, odată, demult, zeii înşişi ar fi locuit în acel loc extraordinar. Iar dacă veneraţia aztecilor dura de câteva secole, uimirea spaniolilor a ţinut mult mai puţin. Adică până când, ajutaţi de cai şi de armele de foc, au distrus definitiv regatul aztecilor. Dar asta nu înseamnă că nu ignorau total tradiţiile locale.

Călugărul Bernardino de Sahagun, unul dintre cleri