Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul din Turceni a rămas fără director

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 mai 2009 ·

Liviu Martin, managerul Spitalului Orăşenesc din Turceni, apare pe lista celor 73 de directori de unităţi sanitare şi centre de sănătate din ţară, demişi de ministrul sănătăţii, Ion Bazac, pentru nerealizarea indicatorilor din contractul de management. Liviu Martin susţine însă că nu poate fi vorba de o demitere în cazul său, pentru că el şi-a înaintat demisia încă de la începutul lunii aprilie, invocând motive personale.

„Nu este vorba de o demitere, din moment ce contractul meu de management a încetat începând din 15 aprilie, prin acordul de voinţă al părţilor. Pe 6 aprilie, am înaintat domnului ministru solicitarea de încetare a contractului şi mi-a venit răspunsul că, începând cu 15 aprilie, încetează contractul, prin acordul de voinţă al părţilor. Am şi actul în original, prin care mi-a fost acceptată demisia, cu semnătura domnului ministru“, a declarat fostul director al Spitalului Orăşenesc din Turceni. Demisia directorului de la Spitalul Orăşenesc din Turceni a intervenit la patru zile după ce Direcţia de Sănătate Publică Gorj a efectuat un control la toate unităţile din judeţ, fiind evaluaţi în special indicatorii financiari, de resurse umane şi calitatea serviciilor medicale efectuate. Calificativul obţinut în urma acestei verificări a fost nesatisfăcător, imediat după demisie fiind numit şi un interimar, în persoana directorului medical, Adriana Bălaşa.

Liviu Martin, managerul Spitalului Orăşenesc din Turceni, apare pe lista celor 73 de directori de unităţi sanitare şi centre de sănătate din ţară, demişi de ministrul sănătăţii, Ion Bazac, pentru nerealizarea indicatorilor din contractul de management. Liviu Martin susţine însă că nu poate fi vorba de o demitere în cazul său, pentru că el şi-a înaintat demisia încă de la începutul lunii aprilie, invocând motive personale.

„Nu este vorba de o demitere, din moment ce contractul meu de ma

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 26 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 35 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°