* festival sportiv organizat de DJT de ziua Tineretului
Acţiunea derulată de către Direcţia Judeţeană pentru Tineret a debutat cu probele de rezistenţă, viteză şi îndemânare din concursul de ciclism, unde pe primul loc s-a clasat Florin Bozoancă de la Anghel Saligny, după care, de la ora 11.00 s-a desfăşurat crosul "Tineretului", la care au participat tineri din toate instituţiile de învăţământ. Podiumul la acest concurs a fost ocupat în ordine de Andrei Neculai, Marius Badea şi Ionuţ Mocăniţă.
Piloţii de karting de la Palatul copiilor Brăila şi cei de la Ianca au făcut demonstraţii de îndemânare, dar au avut ocazia să concureze şi în cadrul unei etape din Campionatul judeţean de karting.
În aceeaşi zi echipaje mixte de tineri formate din componenţi ai clubului de orientare turistică şi alţi voluntari au desfăşurat activităţi specifice de orientare turistică în baza sportivă Pescăruşul şi pe aleile parcului Monument.
În intervalul orar 13.00 - 15.00, tineretul a vizitat două expoziţii, una de fotografie a Teodorei Rogoz şi una de carte care s-a intitulat "Primăvara vieţii".
Alte acţiuni la care protagonişti au fost tinerii s-au derulat la Colegiul Naţional Ana Aslan şi la Liceul teoretic "Panait Cerna", unde s-au derulat jocuri de fotbal, volei şi handbal.
Pe tot parcursul acţiunilor asistenţa medicală a fost realizată de
voluntarii de la Crucea Roşie Brăila, iar echipaje ale Poliţiei Comunitare au contribuit, prin activităţi specifice, la buna desfăşurare a tuturor activităţilor. * festival sportiv organizat de DJT de ziua Tineretului
Acţiunea derulată de către Direcţia Judeţeană pentru Tineret a debutat cu probele de rezistenţă, viteză şi îndemânare din concursul de ciclism, unde pe primul loc s-a clasat Florin Bozoancă de la Anghel Saligny, după care, de la ora 11.00 s-a desfăşurat c