Lungmetrajul de debut al scriitorului francez Philippe Claudel, prezentat anul trecut in Competitia Oficiala de la Berlin, este un film onest si credibil, care trece relativ bine de furcile caudine ale melodramei. Faptul ca autorul a lucrat ca profesor intr-un penitenciar l-a facut mult mai empatic fata de natura umana si fata de notiunea de ispasire. Sa nu folosim cuvantul "intelegator"!

"Inteleg prin ce treceti", ii spune condescendent angajatorul femeii interpretate de Kristin Scott Thomas, proaspat iesita din inchisoarea unde a petrecut 15 ani pentru crima.

"Ce intelegeti?", il intreaba obosita femeia cu ochi incercanati si cu o paloare data de convingerea ca, asa cum spune la un moment dat, oricat si-ar cauta un echilibru - cu o slujba, cafenele, piscina, prieteni, eventual si un iubit -, din "puscaria copilului mort" nu va iesi de fapt niciodata.

Si ce rost ar avea ca femeia sa-si caute o bruma de energie pentru a-l convinge pe interlocutor ca nimeni nu se poate pune in pielea ei daca n-a trecut prin aceleasi experiente?

Ce tip de intelegere au cei de afara pentru cei care au fost in inchisoare? Cum poate cineva care respira aer curat sa inteleaga prin ce trece cel care a platit pentru vina asumata inca inainte de a comite gestul fatal? Acestea sunt intrebarile pe care Philippe Claudel ne invita sa ni le punem printr-o drama intimista care prefera tacerea cuvintelor mari.

Povestea din "Te iubesc de mult" se dezvaluie treptat, pentru ca cele doua surori, Juliette (Kristin Scott Thomas) si Léa (Elsa Zylberstein) n-au mai vorbit de 15 ani si au dificultati in a-si potrivi pasii.

Juliette a fost parasita de ai ei, lasata complet singura, pentru ca parintii nu au avut taria sa-si asume acest „blestem”. Cand iese din puscarie, uscata si rece, este preluata de sora ei. O sora despre care nu crede ca o