Produsele fast-food şi biscuiţii cu ciocolată pot fi mai sănătoase pentru un copil decât unele alimente fabricate special pentru cei mici, arată un studiu realizat de britanici.
Cercetarea arată că tendinţa spre obezitate se declanşează chiar din perioada scutecelor, când mamele încep diversificarea alimentară. Studiul realizat pe o sută de produse destinate copiilor a arătat că acestea sunt adevărate bombe conţinând grăsimi saturate, sare şi grăsimi în cantităţi mari. Cel mai grav este că în această categorie intră şi produse bio, care se presupune că nu trebuie să afecteze sănătatea.
Cercetătorii atrag atenţia că obiceiurile alimentare se învaţă încă din copilărie, iar acest tip de alimentaţie este un teren propice pentru boli cardiovasculare, hepatice, renale, atunci când cei mici vor ajunge la maturitate. De asemenea, se arată că, deşi nu conţin aditivi alimentari, produsele destinate copiilor conţin grăsimi periculoase, sare şi zaharuri în cantităţi foarte mari.
În aceste condiţii, realizatorii studiului le recomandă părinţilor să citească cu foarte mare atenţie etichetele produselor pentru copii. Cel mai bine este ca aceştia să aleagă de pe raft alimentele care au şi o etichetă nutriţională.

Cercetătorii