Preocupate de câştigarea atenţiei consumatorilor tineri, companiile încep să apeleze la vedetele momentului, care-şi transferă hiturile în clipurile publicitare. Smiley, Marius Moga, CRBL, Alex. Ei sunt câţiva dintre artiştii „cool“ ai zilei. Succesul lor i-a adus în atenţia operatorului de telefonie mobilă Vodafone, care a lansat o serie de spoturi TV de promovare a noii oferte Avantaj, avându-i drept protagonişti pe cei patru interpreţi. „Piesa s-a potr
Preocupate de câştigarea atenţiei consumatorilor tineri, companiile încep să apeleze la vedetele momentului, care-şi transferă hiturile în clipurile publicitare.
Smiley, Marius Moga, CRBL, Alex. Ei sunt câţiva dintre artiştii „cool“ ai zilei. Succesul lor i-a adus în atenţia operatorului de telefonie mobilă Vodafone, care a lansat o serie de spoturi TV de promovare a noii oferte Avantaj, avându-i drept protagonişti pe cei patru interpreţi. „Piesa s-a potrivit natural cu mesajul campaniei, acela de control al costurilor de comunicare – cu Vodafone tu hotărăşti cât cheltuieşti. Am ales să colaborăm cu Marius Moga, Smiley, Cerebel şi Alex pentru că sunt un grup de tineri foarte talentaţi, muncitori, ambiţiosi, foarte prezenţi pe piaţa muzicală şi nu numai. În plus, sunt implicaţi în campanii sociale au notorietate şi credibilitate şi aduc relevanţă şi autenticitate brandului Vodafone“spune Romina Tăzlăoanu, associate director advertising la Vodafone Romånia. În aceste clipuri este prezent şi un nou slogan-umbrelă pentru campaniile din această perioadă („Intră în cea mai tare reţea. Merită. Vodafone“). Specialiştii în comunicare de brand remarcă o mai mare adaptare a comunicării la contextul local şi la realităţile pieţei. Artiştii din campania Vodafone Avantaj amintesc de tema celebrelor clipuri Connex Go, al căror protagonist era Ioan Gyuri Pascu. În opinia lui Teodor Cucu, head of strategy la GMP,