În primăvara anului 1989, Constantin Zgâmbău era unul dintre cei 15 pictori de lozinci din Combinatul Siderurgic de la Hunedoara. Visa să urmeze Facultatea de Arte Plastice şi se pregătea pentru "Cântarea României", dar şi pentru expoziţia pe care urma să o verniseze.
În paralel, cu ajutorul directorului general al CSH, Sabin Faur, şi a contabilei de la sindicat, continua să ducă ajutoare copiilor de la Casa de Copii din Baia de Criş.
Povestea lui Constantin Zgâmbău seamănă cu a unui personaj de film. S-a născut într-o familie săracă cu şapte copii. A crescut timp de cinci ani la casa de copii. Acolo a descoperit pictura. A terminat o şcoală profesională, apoi liceul, iar după 1989 a absolvit Universitatea de Arte Plastice Bucureşti.
RESPONSABIL CU PROPAGANDA VIZUALĂ
"Am petrecut cinci ani din viaţă în casele de copii. Am terminat şcoala profesională şi din 1973 am început să lucrez în Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, ca lăcătuş. Mergeam în paralel la un cerc de artă plastică. Talentul mi-l descoperisem la casa de copii şi credeam că pictura e o meserie secretă.
Am terminat în acest timp liceul la seral. Inginerul Martineac, care era şef de secţie la Laminorul 650, a descoperit că pictez foarte bine. Din cauza Partidului, era disperare mare în rândul şefilor de secţii că nu puteau pune la punct propaganda vizuală şi gazetele de perete, care erau mai importante chiar decât producţia. Aşa am ajuns să pictez lozinci", îşi aminteşte astăzi Constantin Zgâmbău.
Se confecţionau panouri mari cu citate din ceea ce declara Nicolae Ceauşescu, cu îndemnuri la muncă şi la economisirea energiei şi a materialelor. Erau teme date de congrese, se lucra la pregătirea sălilor de şedinţe, a sărbătorilor de 1 Mai, 23 august etc. De aceste lucruri se ocupau doar aproximativ 18 oameni scoşi din producţie. @
