Sebastian Ştef, directorul CSM Craiova, a spus că a fost nevoit să îi dea dezlegare pugilistei, deoarece nu a avut bani să o recompenseze pentru performanţele obţinute. Anca Vlad, cea mai valoroasă pugilistă din Craiova, este foarte aproape să ajungă la clubul Steaua Bucureşti, după ce Sebastian Ştef, directorul CSM Craiova, clubul unde sportiva era legitimată, i-a dat dezlegare. Principalul motiv al despărţirii îl reprezintă banii, după cum a precizat chiar Sebastian Ştef: „Nu mi-am putut ţine promisiunea financiară faţă de fată, după ce câştigase titlul de vicecampioană europeană la tineret, iar cu puţin timp în urmă, când tatăl său a venit la mine să ceară dezlegare pentru a o duce la Steaua Bucureşti, am semnat. Sunt un om de cuvânt. Dacă i-am promis ceva şi nu am respectat, ce pretenţii puteam să mai am? Asta e... sportivii sunt liberi să meargă unde le este mai bine". La începutul acestui an, CSM Craiova a mai pierdut o sportivă valoroasă, spadasina Anca Băcioiu-Măroiu, care a ajuns tot la Steaua. „Voiam dublă legitimare, pentru a ajuta sportiva“ De partea cealaltă, antrenorul Ancăi Vlad, maestrul Vasile Fântână, spune că ar fi vrut ca sportiva sa să aibă dublă legitimare cu CSM Craiova - Steaua Bucureşti, pentru a fi sprijinită, şi în nici un caz să reprezinte doar clubul Steaua: „Tatăl fetei a mers la domnul Ştef pentru a-i forţa mâna să primească suma de bani pe care fata trebuia să îi ia încă din decembrie anul trecut, după Europene, iar când i-a spus că vrea să îi dea dezlegarea să o ducă la Steaua, domnul director de la CSM a acceptat imedat. Mă surprinde, pentru că Ancuţa este o sportivă valoroasă, care ar putea reprezenta Craiova la Jocurile Olimpice din 2012 (în 2012, boxul feminin va fi introdus la Jocurile Olimpice - n.r.). Pe mine m-ar durea ca sportiva pe care am crescut-o trei ani - şi numai eu ştiu câţi pumni mi-a dat la antrenamente, deoarece l