Ordonanţa nr. 37/2009 anunţă înlocuirea, la o scară fără precedent, a până la 24.000 de funcţionari publici, cu tot atâţia manageri, care nu vor mai răspunde administrativ, ci strict contractual, în faţa şefului politic care îi angajează, îi evaluează şi îi ocroteşte. Leapşa pentru instalarea propriei clientele politice în funcţii publice are o istorie lungă: de la demiterea abuzivă a celor aflaţi pe funcţii până la presiuni inacceptabile pentru a-i înregimenta

Ordonanţa nr. 37/2009 anunţă înlocuirea, la o scară fără precedent, a până la 24.000 de funcţionari publici, cu tot atâţia manageri, care nu vor mai răspunde administrativ, ci strict contractual, în faţa şefului politic care îi angajează, îi evaluează şi îi ocroteşte.

Leapşa pentru instalarea propriei clientele politice în funcţii publice are o istorie lungă: de la demiterea abuzivă a celor aflaţi pe funcţii până la presiuni inacceptabile pentru a-i înregimenta partinic şi la manevre procedurale care să permită delegarea unor favoriţi pe posturile râvnite, în locul organizării concursului impus de lege. Dar, deşi artificiile de acest gen s-au rafinat de la o guvernare la alta, ele au devenit tot mai puţin productive. Asta, şi pentru că statutul funcţionarului public a fost tot mai riguros reglementat, dar şi pentru că slujbaşii statului au evoluat profesional şi etic, fiind tot mai puţin frecvent dispuşi la compromisuri; chiar şi lejeritatea cu care un funcţionar ajunsese să-şi recunoască formal obedienţa faţă de partidul ajuns la putere, după ce mai făcuse înainte acelaşi gest cu alţi guvernanţi, putea fi semnul că a căpătat abilitatea de a ţine influenţele exterioare în limite rezonabile. Cu o progresie lentă, dar perceptibilă, administraţia publică s-a mişcat în ultimele două decenii către o formulă care se conjugă mai credibil cu noţiunile de eficienţă şi deontologie, iar dacă n-a evoluat