Nu cred ca exista ceva mai dramatic decât sa doresti sa muncesti si sa nu ti se ofere sansa sa îti asiguri existenta pe cai cinstite. Sau poate ca exista, daca ma gândesc la incredibilul caz al unei doamne din Ludus care, dupa ce a fost diagnosticata cu cancer, a fost nevoita sa îsi ia concediu medical pentru o perioada de un an, pentru a urma un tratament. Cu o luna înainte de terminarea acestuia, femeia a anuntat departamentul de resurse umane al firmei la care a lucrat ca intentioneaza sa îsi reia locul de munca, punând la dispozitia angajatorilor documentele care îi atestau starea de sanatate, precum si dreptul de a lucra cu jumatate de norma. Evident, documentul a fost avizat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Demersul doamnei, care e nevoita sa lupte nu doar pentru propria supravietuire ci si pentru a-si creste singura baietelul de cinci ani, este unul normal si cât se poate legal, dar insuficient – se pare – pentru a sensibiliza conducerea respectivei firme care nu a lasat-o nici macar sa intre în magazin. „Daca as angaja-o cu patru ore pe zi, as expune-o unor pericole foarte mari”, a declarat, neoficial, directorul. Rar mi-a fost dat sa vad atâta cinism în declaratiile cuiva, desi de când lucrez în presa am avut „privilegiul” sa am tangenta cu numeroase personaje mai mult sau mai putin obscure, deci pot spune ca sunt destul de „calit” când vine vorba despre declaratii care dovedesc nesimtire crasa, dusa cu mult peste limita bunului simt.
E adevarat, pe majoritatea patronilor din tarisoara asta îi intereseaza sa aiba doar angajati sanatosi tun, apti sa munceasca daca se poate de dimineata pâna seara. Iar daca salahorii au ghinionul sa se îmbolnaveasca sunt ejectati si înlocuiti rapid, astfel încât mecanismul sa functioneze în continuare. Ce ne facem însa cu bietii oameni? Chiar nu merita sa le acordam o sansa? Ce ziceti stimab