Preotul Ion Buga şi Ciprian Mega prezintă, în volumul „Fascinaţia Haosului", aspecte ascunse din viaţa arhiepiscopului Tomisului
Printre subiectele atinse în cartea apărută pe piaţă în 2009 se remarcă şi cel pentru care înalta faţă bisericească este cercetată penal. Autorul Ciprian Mega este un tânăr teolog care, însă, nu este la prima publicaţie de acest gen, iar preotul Ion Buga este o personalitate controversată pentru lumea ortodoxiei, fost paroh la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi" din Bucureşti. În continuare, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă fragmente din volumul „Fascinaţia Haosului", din perioada când Înalt Preasfinţia Sa activa la Arhiepiscopia Bucureştilor.
„Am descoperit doar o diplomă, dar sigur au fost zeci şi sute"
„Ajunseseră până acolo încât - Radu (n.r. Dumitru Radu, fost prorector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti) fiind veşnicul prorector, iar Teodosie, responsabil cu sectorul învăţământ în Arhiepiscopie - eliberau diplome de licenţă unor indivizi care nici măcar nu fuseseră vreodată înscrişi la Facultate (vezi Cărămidă C. Cristinel). Eu am descoperit doar una, dar sigur au fost zeci şi sute, în devălmăşia migratoare a zeci de mii de studenţi care au dat năvală în ograda Bisericii, care şi-a deschis vraişte porţile închise cândva de comunism, lăsând totuşi o mică deschizătură hotărâtă cu putere şi înţelepciune de providenţialul patriarh Justinian - în vremea lui, deşi în condiţii vitrege, aceleaşi condiţii în care, prin alte ţări-surori, biserica a fost distrusă până-n temelii, şcoala şi biserica au atins apogeul istoric, nu cantitativ, ci calitativ, echilibrat şi cu chibzuinţă de iconom înţelept. (...) Teodosie, precum spuneam, arătându-şi deja colţii de personalitate foarte independentistă şi liberschimbistă (îmi spunea Tataia Arăpilă: «Nu ştiu ce să mă fac cu vlădica Teodosie