Prezent la o lansare de carte într-un loc neaerisit, poetul Şerban Foarţă a rezumat sarcastic situaţiunea: „O faună într- o saună”.
Lumea a râs, ca în toate cazurile de Foarţă majoră. Chiar când voiam să licitez prin „După-amiaza unei faune”, mi-am dat seama cât de prezent e acest cuvânt - „faună” - în bagajul lingvistic de uz curent. Mi-am amintit că desantul nocturn al câtorva fotbalişti din naţională în barul craiovean „Flora”, înaintea unui meci oficial, fusese prezentat drept „Fauna de la Flora”.
În acelaşi timp, am avut revelaţia belşugului de porecle animaliere care colorează spaţiul nostru public. În sport, dar nu numai. Nici politica nu e ferită de etichetele zoologice. Obiceiul naţional de-a fixa identităţi alternative nu vorbeşte doar despre înclinaţia românului spre băşcălie, ci şi despre dorinţa lui de-a practica amendarea simbolică atunci când alte sancţiuni sunt ineficiente sau imposibil de aplicat.
Sportul şi politica intră pe uşi diferite în menajeria poreclelor. Supranumele zoologice date sportivilor au în spate o combinaţie de tandreţe, admiraţie, foşnet viril şi freamăt ludic. Uneori ele fac trimitere la o particularitate fizionomică, alteori au darul de a-l băga în sperieţi pe adversar. Boxerului Gheorghe Ghiompirică, posesor al unui nume cât o poreclă, i se spune „Diavolul tasmanian”, colegul dumisale Sorin Tănăsie e numit „Pantera”, un alt boxer, Adrian Diaconu, se recomandă tăios „Rechinul”, iar combatantul în arte marţiale Ionuţ Atodiresei circulă însoţit de supranumele „Pitbull”.
În fotbal, festivalul poreclelor zoologice e debordant. În unele dintre ele se topeşte dragostea jucăuşă a suporterilor: Gâscanul (Dobrin), Mopsul (Dumitrache), Broască (Ilie Dumitrescu), Cangurul (Romulus Gabor), Motanul (ieri, Ovidiu Maier, azi, Bogdan Stancu). Altele semnalează asemănări vagi sau pronunţate cu d