Romania este, alaturi de Rusia si CSI, una din tarile in care efecetele crizei economice s-au resimtit cel mai puternic, spune Achim Kuttler, vicepresedinte si director general al diviziei regionale de computere personale si servere a gigantului american Hewlett-Packard (HP), cel mai mare producator mondial de PC-uri si imprimante.
"Am observat o diferenta semnificativa in ceea ce priveste performanta inregistrata anul trecut si primele luni din 2009. Impactul in Romania este evident: companiile mari si-au amanat investitiile in tehnologie, iar puterea de cumparare a consumatorilor nu mai este la fel de ridicata", a declarat Kuttler, fara a oferi detalii despre procentul de scadere al afacerilor.
Oficialul HP a precizat ca pe fondul crizei si al devalorizarii monedelor din regiune, puterea de cumparare a consumatorilor a fost puternic afectata. "Oamenii se gandesc mult mai atent la cati bani vor sa cheltuiasca pe PC-uri si tehnologie. Tendinta generala este de reorientare catre modele mai ieftine, ceea ce poate insemna un laptop standard, cu mai putine functionalitati decat in trecut", explica Kuttler, adaugand: "Dotari de top precum unitati optice Blu-ray si memorie video de 1 GB nu mai sunt atat de cautate acum."
In acelasi timp, reprezentantul HP a subliniat creseterea importantei netbookurilor (computere portabile de dimensiuni reduse concepute pentru accesul la internet). Kuttler spune ca, spre deosebire de Europa de Vest, unde netbookul este achizitionat ca un al doilea PC, in Est este adesea folosit ca PC primar.
Masuri anticriza
Pentru a contracara efectele crizei, HP va adopta o strategie mai agresiva de extindere pe piata consumer prin lansarea unor noi game de laptopuri si netbookuri. Traditional, sistemele desktop au generat cea mai mare parte a veniturilor, in timp ce laptopurile au avut cel mai ridicat ritm de crester