Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii de la "Racovita" s-au remarcat in dezbateri despre conflicte militare sau etica transplanturilor

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 7 mai 2009 ·

Elevii Colegiului "Emil Racovita" s-au evidentiat din nou la un concurs de dezbatere. In continuarea proiectului care a avut loc la sfirsitul lunii martie la Sankt Petersburg, unde un grup de 5 elevi ai colegiului a participat la o simulare a conferintelor ONU, un alt grup de sapte elevi de la acelasi liceu a participat la o varianta romaneasca a acestei conferinte. Evenimentul a avut loc la Galati, in perioada 30 aprilie - 3 mai 2009. Dintre cele mai importante opt premii, elevii ieseni au obtinut patru. La dezbateri au participat 170 elevi din toata tara. Delegatii au dezbatut probleme ca securitatea si etica transplanturilor, razboiul din fisia Gaza, dezvoltarea rurala prin eradicarea saraciei sau au luat partea Columbiei fata de acuzatiile Ecuadorului in razboiul de granita cu rebelii. "Voluntarul american, care este si profesor al Colegiului, David Pi, i-a ajutat pe elevi nu numai din punct de vedere al pregatirii dezbaterilor inainte de conferinta, ci si in timpul acesteia, primind diploma pentru cel mai abil martor in procesul Columbiei. De asemenea, prezenta sa a fost un adevarat avantaj pentru organizatori, oferindu-le acestora sfaturi si indrumari pentru conferintele viitoare", a declarat Paula Gavrilescu, directorul Colegiului "Emil Racovita". Elevii ieseni au obtinut diplome pentru cei mai buni delegati in comitetele in care au participat sau pentru discutiile in plen. Astfel, Liviu Damian, Madalina Secareanu, Catalin Toma si Radu Valeanu au primit premiu pentru performantele din cadrul comitetelor in care au reprezentat tarile alese de ei, precum si pentru prestatia din cadrul Adunarii generale in care s-a discutat despre criza economica actuala. De asemenea, Dan Macovei a fost premiat pentru contributia sa in cadrul comitetului din care a facut parte. "In afara de conferinta propriu-zisa, a carei calitate a crescut in fiecare zi, fiind din ce in ce mai

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 7 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°