Domnului Vasile Datcu
O nostalgie amară te cuprinde după ce te dedulceşti la zăbava lecturii noii reviste literare "Carmina Balcanica". O astfel de revistă ar fi trebuit să fie în mâinile cititorilor mai de mult, în urmă cu un veac, poate chiar un veac şi jumătate. În cuprinsul ei ar fi trebuit să ne întâlnim, răsfoind înfriguraţi de emoţie colecţiile, cu semnăturile lui Nicolae Filimon sau Ion Ghica.
Chiar membrii clanului Caragiale ar fi publicat aici, atât bătrânul şi năzdrăvanul tată, cât şi enigmaticul fiu Mateiu. În colecţiile unei astfel de reviste ar fi trebuit să găsim toată aventura temelor balcanice din literatura română dar şi din literaturile sudului dunărean, dar ca de atâtea ori, în loc să ne bucurăm de ce ar fi fost normal să se întâmple, ne lecuim ridicând neputincioşi din umeri, spunând, "n-a fost să fie".
Dar chiar şi aşa, publicată târziu, poate nedrept de târziu, e foarte bine că revista "Carmina Balcanica" există. Ea are şansa rară de a aduna vocile scriitorilor din toată Balcania, de a uni pentru prima dată pe cei dominaţi până acum fie de indiferenţă, fie de mândrie trufaşă. Butoiul cu pulbere al Europei, cum e numită sau renumită Balcania, primeşte acum floarea poeziei. Nenorocul în istorie primeşte şansa comunicării literare. O astfel de revistă literară ce acoperă o fabuloasă arie culturală are o şansă istorică: umple un gol şi spulberă o neputinţă. Este aici în Balcani un amestec rar de popoare vechi şi popoare noi, de popoare statornice, dar şi de popoare "statornice întru nestatornicie", cum ar spune Sadoveanu. Asia şi Europa se întâlnesc aici ca două mari plăci tectonice în suprapuneri, înfruntări şi prelungiri, în expansiuni şi retrageri ce formează un dans al istoriei între răsăriri de Asie şi asfinţiri de Europă, dar şi invers, mai ales invers, între răsăriri de Europă şi asfinţiri de Asie. Acest mare vârtej de
