Uneori, fotbalul intră între lucrurile mari şi serioase ale lumii

Cînd devine fotbalul un subiect cu adevărat interesant? Cînd nu eşti silit să scrii zilnic despre ghete, jambiere şi amante de fotbalişti. Altfel spus, cînd fotbalul intră între lucrurile mari şi serioase ale lumii. De pildă, în clipa în care setul cîştigat sever de Barcelona la Madrid a adus în joc toată Catalunia şi a semnalat că regiunile încep să se distreze pe seama centrului. Asta la cîteva luni după ce regiunile spaniole au acceptat că reunirea lor poate da un centru serios şi au făcut, astfel, din Spania campioana Europei.

Exact din acelaşi motive, discuţia, sau, mai degrabă logoreea pe teme de para-fotbalistice, a fost, de un amar de vreme, un plictis. Nu un subiect lipsit de palpitaţii, cătuşe, mascaţi, aresturi şi scuipaţi, dar un plictis. Paradoxul prim al fotbalului românesc comentat e absenţa prin omniprezenţă. Mult nimic pentru zgomot.

Însă direcţia e reversibilă. În doar cîteva săptămîni de dezbatere, comentariul sportiv a recuperat ani lungi de şomaj şi rătăcire. Fotbalul românesc a devenit din nou interesant din clipa în care Piţurcă a luat cu el tona personală de plictis, iar muţenia asurzitoare a Naţionalei a fost înlocuită de dezbaterea Lucescu-Hagi-Petrescu. Fotbalul a devenit, iar, un subiect discutabil şi a încetat să mai fie un jeton în seria cazinou-ghiul-şpagă. Dezbaterea asupra celor trei candidaţi a pus iar oamenii să gîndească la ceva ce merită gîndit, să exprime argumente şi să cîntărească temperamente şi caractere. Partea interesantă abia urmează. Lucescu e o alegere bună, dar nu alegerea care deschide o epocă bună. Tot ce am putea avea de cîştigat o dată cu numirea lui Lucescu e despărţirea de miracole şi iluzii. Va trebui să acceptăm realitatea marii noastre sărăcii fotbalistice. Va trebui să înţelegem că sîntem, şi cu fotbalul, în criză. Iar dacă