Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-ar fi însemnat adevărata sinceritate

Publicat in Jurnalul, joi 7 mai 2009 ·

Luni, 4 mai 2009, la ora 16:00, preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut o declaraţie de presă vizând câteva chestiuni de actualitate.

Deşi domnia-sa a vrut să axeze Declaraţia pe denunţarea la Curtea Constituţională a unui aşa-zis conflict între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul şi Guvernul României, pe de altă parte, impactul mediatic cel mai serios l-a avut referirea la conflictul dintre Guvern şi sindicatele din învăţământ în chestiunea aplicării în practică a Legii măririi salariilor pentru cadrele didactice, adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedinte anul trecut anul trecut.

Cu acest prilej, Traian Băsescu a declarat:

"Inclusiv eu am promulgat Legea salarizării cadrelor didactice şi îmi asum, alături de clasa politică, eroarea acestui act".

Fanii lui Traian Băsescu din presă şi din politică s-au precipitat în aplauze entuziaste torcând din această declaraţie un nou imn de slavă pentru ceea ce ei au numit curajul preşedintelui de a recunoaşte că a greşit.

Eu însă nu sunt nici fan şi nici adversar al lui Traian Băsescu. Ca jurnalist care am văzut de-a lungul vieţii măriri şi prăbuşiri spectaculoase de politicieni, învăţând pe pielea mea să nu pun emoţie în judecarea declaraţiilor şi gesturilor mai marilor şi mai micilor zilei, îmi voi permite o analiză rece, obiectivă, în genul disecţiei unei broaşte, a momentului creat de Traian Băsescu luni după-amiază.

De remarcat, înainte de toate, că Traian Băsescu nu e la prima recunoaştere publică a unei greşeli. De-a lungul mandatului prezidenţial domnia-sa şi-a făcut un truc din a recunoaşte public o eroare. Desigur, după ce, graţie erorii, a obţinut ceea ce a dorit.

Să pornim în analiză nu de la titlurile date de televiziuni declaraţiei prezidenţiale, ci de la litera acesteia.

Din

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 57 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°