Primul Ferrari Store din Romania va fi deschis in toamna, pe Calea Victoriei din Bucuresti, si va fi al doilea astfel de magazin ca marime din Europa, dupa cel din Milano. Investitia in Ferrari Store de pe Calea Victoriei, care va avea 500 de metri patrati, se va ridica la trei milioane de euro si apartine companiei Forza Rossa, partenerul Ferrari in Romania
"Avem o investitie noua, deschidem un Ferrari Store, exact ca cele existente in lume. Va fi unul reprezentativ si va avea circa 500 de metri patrati", a declarat, joi (7 mai), directorul general al Forza Rossa, Camelia Bazac, dupa lansarea oficiala a Ferrari California in Romania.
"Ferrari Store va fi amplasat pe Calea Victoriei si este unul dintre cele mai mari din lume. In Europa doar cel din Milano este mai mare, cu o suprafata de putin peste 600 de metri patrati", a spus oficialul Forza Rossa.
Compania a avut o cifra de afaceri de patru milioane de euro anul trecut, dintre care 3,5 milioane de euro au reprezentat vanzarile de masini, iar restul activitati de service. Profitul net al companiei a fost de 57.000 de euro in 2008.
Pentru acest an compania estimeaza o cifra de afaceri de opt milioane de euro si un profit net de 300.000 de euro, potrivit Cameliei Bazac.
Forza Rossa a livrat 15 unitati anul trecut, iar in acest an va comercializa 25 de masini, comenzile fiind aproape duble.
In prezent in Romania circula aproximativ 80 de masini Ferrari cu placute de inmatriculare romanesti. Primul Ferrari Store din Romania va fi deschis in toamna, pe Calea Victoriei din Bucuresti, si va fi al doilea astfel de magazin ca marime din Europa, dupa cel din Milano. Investitia in Ferrari Store de pe Calea Victoriei, care va avea 500 de metri patrati, se va ridica la trei milioane de euro si apartine companiei Forza Rossa, partenerul Ferrari in Romania
@