Se vorbeşte că imediat după 1812, cînd Basarabia a fost anexată de Rusia, autorităţile imperiale şi-au trimis pe teren reprezentanţii, pentru a afla religia dominantă şi limba vorbită de băştinaşii teritoriului de curînd achiziţionat. Cu alte cuvinte, o (tot) mai mare forţă militară şi politică nu ştia nimic (sau, în orice caz, prea puţin) din ce se afla în imediata sa vecinătate. Chestiunea Basarabiei, ieri şi mai ales astăzi, aduce în lumină felul în care întîmplarea (ignoranţa administraţiei ţariste faţă de acest teritoriu, precum şi faptul că anexarea lui vine ca o confirmare a victoriei împotriva Porţii Otomane din cadrul războiului de şase ani întăresc acest lucru) devine, în timp, un capital simbolic pentru puterea Rusiei în lume. În afară de sudul Basarabiei (Bugeacul) care comporta în epocă (e vorba de a doua jumătate a veacului al XIX-lea) o semnificativă relevanţă geopolitică prin controlul gurilor Dunării, restul malului stîng al Prutului n-a avut nici o semnificaţie majoră pentru Moscova.

Astăzi, cînd condiţiile globalizării, perfecţionarea armamentului militar şi a sistemelor de comunicaţie diminuează şi mai mult valoarea politico-militară a contextului geografic (într-un cuvînt, geopolitica), Basarabia prezintă o tot mai redusă importanţă pentru statul rus. Această afirmaţie generală se reflectă şi mai exact în situaţia peninsulei Crimeea. Dacă războiul desfăşurat aici a fost o adevărată piatră de încercare a echilibrului puterilor, fiind probabil după Congresul de la Viena din 1815 evenimentul cel mai important al secolului al XIX-lea, astăzi flota Mării Negre care staţionează acolo se află pe ultimele locuri în bugetul militar al Federaţiei Ruse.

Totuşi, cum flota e puţin probabil să fie dizolvată în viitorul imediat (fapt ce izolează deci şi mai mult Simferopolul de Kiev), la fel de puţin probabil este ca Rusia să-şi slăbească influ