Cunoscutul scriitor portughez are o afecţiune aparte pentru ţara noastră, unde vine a treia oară, pentru că aici a găsit oameni „calzi şi sinceri“. Lobo Antunes ne-a vorbit despre ce înseamnă cu adevărat meseria de scriitor: să-ţi sacrifici întreaga viaţă pe altarul literaturii. Aţi fost medic psihiatru, dar, la un moment dat, aţi renunţat să mai profesaţi şi v-aţi dedicat exclusiv scrisului. De ce aţi făcut pasul acesta?
Literatura îţi cere totul, îţi ocupă tot timpul. Îl întrebam, de exemplu, pe Amos Oz: „Câte ore scrii pe zi?” Iar nevasta lui i-a luat-o înainte şi mi-a răspuns: „Scrie tot timpul!” În plus, chiar şi atunci când nu scrii, ai nevoie să acumulezi, să te impregnezi de viitoarea ta carte.
De exemplu, între două cărţi am trei sau patru luni în care nu scriu nimic, dar aceasta perioadă nu este lipsită de activitate legată de munca mea de scriitor, pentru că sunt într-un soi de evoluţie tăcută a următoarei cărţi, în interiorul meu.
Încetul cu încetul, lucrurile încep să se cristalizeze şi, la un moment dat, ştiu că e timpul să mă apuc să scriu. Or, dacă ai un alt job, nu poţi să te ocupi cu adevărat de literatură, nu ai timp de toate acestea.
Deci când eraţi medic nu puteaţi să scrieţi?
Nu puteam. O carte te confiscă integral, nu te mai poţi ocupa şi de altceva. Când aveam 15 ani, i-am scris lui Celine, în care-i ceream şi o fotografie cu autograf, cum ceri unui star de cinema. Era o scrisoare naivă, iar el avea reputaţia de a fi un tip dur.
Cu toate acestea, mi-a răspuns cu un aer foarte tandru. Şi-mi zicea: „Tinere, spui că vrei să te apuci de scris. Nu face asta! Nu vei mai putea să mergi la cinema, să ieşi cu prietenii şi să te bucuri de viaţă ca orice băiat de vârsta ta.” Atunci nu l-am crezut, apoi am realizat că avea dreptate.
Literatura îţi mănâncă
