La numai o zi după ce au semnat acordul cu Ministerul Educaţiei, profesorii sunt ameninţaţi de spectrul şomajului. Preşedintele statului a declarat miercuri seară, într-un interviu acordat radioului public, că unele cadre didactice vor fi disponibilizate, lucru care nu a fost negat de ministrul Educaţiei.
Astfel, întrebată ieri cum comentează declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, conform cărora reforma curriculară ar putea determina intrarea în şomaj a unor profesori, Ecaterina Andronescu a spus: "Reforma trebuie să ne aducă modificare de conţinut în curriculă, lucru acceptat de toţi profesorii cu care am stat de vorbă şi, sigur, trebuie să regândim procesul de evaluare". Ministrul Educaţiei nu a dat un răspuns concret la întrebarea dacă vor exista dascăli şomeri, dar a subliniat că trebuie "regândite soluţii".
TITULARII NU SUNT AFECTAŢI
Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, este convins însă că profesorii titulari nu vor fi afectaţi de eventuale disponibilizări în învăţământ, în condiţiile în care, la ora actuală, există circa 68.000 de suplinitori. De asemenea, Cornea a precizat că aceste schimbări ar trebui discutate în momentul dezbaterii proiectului de lege a învăţământului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară, la Radio România Actualităţi, că numărul de materii şi de ore de clasă din licee trebuie micşorat, iar asta va însemna că unii profesori vor merge în şomaj, "pentru că avem o calitate îndoielnică a unui procentaj important de cadre didactice". Şeful statului a afirmat că la unele licee elevii au şase sau şapte ore de clasă pe zi, apreciind că acest lucru este "prea mult".
"Câtă inutilitate se predă copiilor!", a apreciat Băsescu. De asemenea, preşedintele a apreciat că profesorii calificaţi, care predau materii care nu mai sunt necesare, se pot