S-au împlinit 68 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist în România. La filmele lui nu te plictiseşti, ca la superproducţiile occidentale – a fost lăudat Sergiu Nicolaescu. 125 de ani de la mişcarea mondială de Cruce Roşie s-au aniversat în România prin "manifestări specifice". La 8 mai, alţii sărbătoreau şi Coca-Cola.
UN SINGUR GÂND, UN SINGUR ŢEL, O SINGURĂ VOINŢĂ
"Partid - Popor, Un singur gând, un singur ţel, o singură voinţă", aceasta a fost lozinca sub care presa oficială a aniversat ziua înfiinţării partidului. Cu mult mai puţin fast însă decât fuseseră omagiaţi Tovarăşul ori Tovarăşa de ziua naşterii lor. Din articolele publicate lipsea orice altă referire la gândul, ţelul sau voinţa altuia, din istoria de 68 de ani a PCR, decât a lui Ceauşescu.
Liderul comunist fondator Gheorghe Cristescu se întorsese, de altfel, după o vreme la social-democraţi şi "petrecuse" ceva timp, sub regimul comunist, pe la Canal. Alţi conducători sfârşiseră cu câte un glonţ tras în ceafă în beciurile NKVD. Mai încoace, Foriş fusese asasinat în împrejurări dubioase. Pârvulescu era de două ori exclus din partid, iar Gheorghiu-Dej, ras din istorii. În mai '89, poporul era partidul, iar partidul, tot una cu gândul, ţelul şi voinţa lui Ceauşescu.
NOUTĂŢI DIN BRĂILA
Întreprinderea de Utilaj Greu "Progresul" din Brăila a livrat în devans partenerilor externi "instalaţii de aglomerare şi piese de schimb rutiere". Cui şi ce? - imposibil de ghicit. Din presa zilei aflăm doar că la Brăila se produceau atunci "excavatoare, utilaje pentru industria siderurgică şi minieră, pentru cea de construcţii navale".
SUPERTARE SERGIU NICOLAESCU!
"François Villon" - ultima producţie cinematografică a lui Sergiu Nicolaescu a fost lăudată în cronica semnată Horia Pătraşcu din revista Flacăra. "... Nimic din tarele cu care ne-au obişn