In orice moment crucial al istoriei apare o femeie care este motorul, punctul de pornire, pretextul. Firi in acelaşi timp pozitive, legate prin miracolul naşterii de viaţa care trebuie continuată, slujită, apărată cu orice preţ, dar şi iconoclaste, sfidând legea şi ordinea, adesea strâmte şi ipocrite, ele nu se adaptează lumii in care trăiesc, ci vor ca lumea să se adapteze dorinţelor, patimilor, trebuinţelor sau, uneori, ambiţiilor lor. Provoacă adesea revoluţiile, lăsându-i mai apoi pe bărbaţi să le infăptuiască. Cuvântul lor de ordine nu este prudenţa şi nici diplomaţia. Marile femei ale istoriei sunt adesea văzute ca maestre ale intrigilor de plapumă, ceea ce nu este intrutotul adevărat. Ele şi-au exercitat influenţa public, au sfidat adesea puternicii bărbaţi ai zilei.
Mai mereu in istorie, marile idei, novatoare până la a zgudui din temelii, au fost slujite in principal de cauze mici. De la Cleopatra la Elena, mama impăratului Constantin, de la Gala Placida la Anne Boleyn, de la Josefina la Eva Braun, femeile care au dat alt curs istoriei, direct sau prin influenţa lor covârşitoare, nu şi-au propus explicit asta. Ele au modificat lumea doar in acord cu ceea işi doreau ele de la ea.
Anne Boleyn are tot atâta notorietate in istorie ca şi soţul său, Henric al VIII-lea. Ceea ce fascinează insă este viaţa sa şi mai putin rolul covârşitor pe care l-a avut in istoria Angliei. Povestea vieţii ei este ţesută pe canavaua istoriei unei Europe aflate intr-o permanentă conflictualitate şi instabilitate. Marile puteri – Franţa, Spania, Anglia – duc o luptă crâncenă pentru supremaţie şi expansiune. Alianţele se fac şi se desfac rapid, iar victimele colaterale ale acestor interese politice sunt oamenii care au fost agenţii respectivelor alianţe. Cum cel mai adesea o alianţă era consfinţită printr-un contract matrimonial, primele lovite erau femeile.