Dacă zeci de mii de oameni din întreaga lume fac sacrificii materiale considerabile pentru a veni la Rio de Janeiro cu ocazia Carnavalului, iar alte zeci de milioane visează doar să vină, cea mai mare parte a turiştilor nu ştiu însă ce-i aşteaptă: ei speră să petreacă trei zile de beţie, la propriu şi la figurat, combinată cu amor dezlănţuit: cei care ajung totuşi la faţa locului găsesc însă frumuseţile mai inaccesibile decît oriunde şi o atmosferă neaşteptat de sportivă.
Pentru a realiza în ce măsură Carnavalul a deviat de la traseul iniţial, e de ajuns să spunem că defilarea de la Rio a fost organizată de Fernando Pamplona, celebru scenograf, autor al decorurilor şi costumelor pentru Madame Buterfly la Teatrul Municipal, prieten în tinereţe cu Picasso şi el însuşi pictor de talent. în aceste condiţii, publicul din tribune nu asistă la năvala unei mulţimi dezlănţuite, ci plăteşte (cu bani grei) un loc aşezat sau o lojă la Operă. Rigorile defilării - la fel de stricte ca acelea ale baletului clasic.
E drept că, în cîteva oraşe istorice mai micuţe (Olinda, Diamantina, Ouro Preto) spontaneitatea a rămas încă vie: în acele zile speciale, oamenii se mişcă, beau, dansează în ritmuri improvizate; dar asemenea vestigii dispar pe an ce trece.
Pentru a obţine primul loc în clasamentul final, orice mijloc e bun: rezervele de ordin etic au ieşit de mult din uz. în spatele şcolilor de samba se află bugete uriaşe, comparabile cu cele din lumea fotbalului. Toţi ştiu că, mai ales în marile oraşe, banii vin din surse greu de mărturisit, că narcotraficanţii nu sunt niciodată străini de strălucirea spectacolului, dar toţi ştiu că nu e de bon ton să vorbeşti despre aşa ceva în cazul unei sărbători naţionale precum Carnavalul!
Un car de defilare ingenios, o combinaţie amuzantă de personaje şi de decoruri, o muzică antrenantă, mii d
