Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iordache, blocat de Pandurii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 mai 2009 ·

Ilie Iordache a negociat cu AEK Atena un contract pe trei sezoane, în valoare totală de 1.350.000 de euro, însă a aflat că nu se poate transfera în capitala Greciei până nu se stinge litigiul cu Pandurii. Clubul gorjean l-a acţionat în instanţă pe Iordache pentru fals şi uz de fals, pentru că a depus la CAF acte false prin care a fost declarat liber de contract şi fotbalistul nu poate primi cartea verde. „Există o ordonanţă prezidenţială prin care se anulează decizia comisiei sportive. Eu îl acuz de fals şi uz de fals în acte oficiale. Instanţa să-şi facă datoria. În ceea ce priveşte transferul lui la AEK Atena, pot spune că nu i se va da cartea verde fără de care nu poate semna. Cel mai probabil o să fie suspendat de FIFA şi UEFA. Grecii l-au luat de bună credinţă şi au ajuns la o înţelegere cu el. Eu nu am nimic cu Ilie Iordache ca jucător, ci cu cei de la Dinamo, care îmi cer bani pe el", a declarat Condescu. Pandurii Târgu Jiu ar putea plăti penalizări de un milion de euro lui Dinamo pentru că Ilie Iordache a fost declarat liber de contract din vina clubului gorjean, conform deciziei CAF. Cîrţu vrea un loc mai bun în clasament

Scăpată de grijile retrogradării, Pandurii ar vrea un loc între primele zece echipe, situaţie care le-ar aduce bani mai mulţi la buget, dar ar debloca şi primele fotbaliştilor. Cîrţu crede că FC Argeş va fi una dintre echipele retrogradate după scandalul de corupţie în care a fost implicat Penescu şi dacă previziunea tehnicianului se va adeveri, Pandurii, aflată pe locul 11, ar urca un loc în clasament. „99% am scăpat. E greu de crezut că Farul face 15 puncte în cinci meciuri. Cred că a patra retrogradată este FC Argeş, că nu văd altă ieşire din acest scandal. Trebuie să ne gândim la viitor pentru că ne-am îndeplinit decât câteva obiective. Am făcut 25 de puncte şi am scăpat şi de retrogradare. Ne-a eliminat Robert Dumitru din cupă şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 50 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum o ora
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum o ora
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară a fost reluată / Precizările poliţiştilor - FOTO

News.ro acum 24 minute
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au fost sesizaţi cu privire la un accident feroviar petrecu

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 4 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

O emisiune TV franceză retrasă după ridiculizarea unei femei care s-a îndrăgostit de un Brad Pitt fals

News.ro acum o ora
O femeie din Franţa care credea că are o relaţie amoroasă de lungă durată cu Brad Pitt şi care a fost înşelată să plătească 830.000 de euro (700.000 de lire sterline) pentru a-l ajuta cu tratamentul medical s-a confruntat cu un val de critici online

Michelle Obama spune că va lipsi de la învestirea lui Donald Trump. Soţul său va fi prezent

Mediafax acum 32 minute
„Fostul preşedinte Barack Obama a confirmat că va participa la cea de-a 60-a ceremonie de inaugurare. Fosta primă-doamnă Michelle Obama nu va participa la următoarea inaugurare”, se arată într-un comunicat al Biroului lui Barack şi Michelle Obama. D

Atac masiv cu rachete ruseşti în Ucraina: Alimentarea cu energie, întreruptă în şase regiuni

Mediafax acum o ora
Forţele aeriene ale Kievului au avertizat cu privire la numeroase grupuri de rachete lansate de Rusia, pe fondul unei alerte aeriene la nivel naţional, dar nu au existat rapoarte imediate privind pagube. Într-o declaraţie, Ukrenergo a declarat că a

TikTok ar putea primi o extensie de funcţionare în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
Senatorul Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite. „TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea cons

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-0°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°