Tălpile României sunt chiar Geraiul Islazului. Şi tălpile astea sunt moi şi afânate, ca orice "câmpie băltoasă şi târlită din cale-afară. şed tolănit pe uriaşele labe întoarse spre stelele stinse şi învălui cu privirea lacomă gura de rai.
Mângâi din ochi revărsarea Dunării până sub malul satului lutos ca pe o binecuvântare divină. O mare tulbure, spartă din loc în loc de prunduri înguste, s-a lăbărţat în zarea sprijinită pe sălciile abia înverzite. În depărtarea lacustră, pe-o ridicătură pământoasă, o târlă părăsită de cu toamnă suspină însingurată.
Ceva mai aproape, în buza pădurii tremurânde, stoluri de berze şi cocostârci stau de priveghi. În orizontul limpede par nişte năluciri alungite pe cerul albăstriu şi încruntat din pricini încă nedesluşite. Siluete înţepenite ori mişcându-se alene, sătule de belşugul adus de fluviul dat peste răscoale.
Cohorte de grauri flămânzi se-ncură pe ogorul de grâu fraged şi se sfădesc gălăgios. În zborul lălâu, puzderia de vietăţi aripate desenează o plasă aruncată de pescarii cereşti în bălţile argiloase.
Un năvod desfăcut în rotocoale largi şi căzut în descreştere în gâldăul plin de peşte. Iar pescarii sunt harnici, n-au ostenit neam, zvârlesc mereu plasa de... grauri gureşi. Primăvara a înnebunit de-a binelea în Geraiul tălpilor de ţară nicicând dezprimăvărată definitiv. Ascunse în puhoiul de ape, broaştele îşi slobozesc solemn guşile cântătoare în tonalităţi felurite, înalte sau joase, acompaniate suav de boii-bălţii, gândacii trubaduri ai copilăriei mele muzicale.
Miroase a iarbă descântată şi-a glod înflorit, a viaţă fără de moarte. Răstignit pe tăpşanul nepângărit de civilizaţia oraşului, un gând de catran mă petrece subit. Se făcea că în ceasul de apoi, coborât din suflarea împrumutată vremelnic, mi se cernea cenuşa mortuară pe întinsoarea tăcută a Geraiului m
