Partizanul anticomunist Iosif Nandra, acum în vârstă de 87 de ani, le-a supravieţuit călăilor lui. Sursa: Remus Suciu

Exhumarea rămăşiţelor unui partizan anticomunist, demers al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR), le răscoleşte sufletele câtorva localnici dintr-un sat din Ţara Haţegului. Dar, în acelaşi timp, le aduce liniştea. Nu vor răzbunare, pentru că este prea târziu pentru aşa ceva.

Vor doar ca o fărâmă din adevărul unor vremuri tulburi ale istoriei să iasă la iveală. În perioada 1948-1949, colectivizarea a lovit şi satele din Ţara Haţegului. Cei care nu s-au supus s-au retras în munţi. Unii erau deja simpatizanţi ai mişcărilor de tip legionar. Alţii au devenit, considerând că nimic nu poate fi mai rău decât comunismul. S-au format, astfel, mai multe grupări de partizani. Unii au supravieţuit o vreme în Munţii Retezat. Alţii au preferat Munţii Şureanu.

Aici s-au refugiat, în anul 1949, Petru Vitan şi Iosif Nandra, din satul Băieşti, comuna Pui. Aveau 32, respectiv 27 de ani. Fuseseră pe front. Nandra fusese chiar rănit, în picior, undeva în Ungaria. Când au fugit în munţi erau deja aşezaţi la casele lor, dar au preferat să fugă în munţi decât să-şi dea pământurile la CAP. Ştiau deja că mulţi oameni ajunseseră în beciurile Securităţii, unde au fost bătuţi crunt, pentru că n-au semnat „înscrierea” la CAP.

Iosif - împuşcat în spate, Petru - omorât cu grenada

Au stat în munţi timp de trei ani. Se întâlneau pe ascuns cu ai lor. Veşti le aducea Ionuţ Nandra (nicio legătură de rudenie, doar o coincidenţă de nume). Iosif ştie că Ionuţ e cel care i-a trădat. Povesteşte cum au fost atacaţi de securişti: „Ştia unde stăm. Aveam mai multe colibe, dar, cum era iarnă, stăteam într-una mai apropiată de sat. Ionuţ ăsta venea la noi şi ne mai spunea ce se întâmpla. Îi mai tăiam l