Capacitatea unui artist de a stăpîni şi de a se exprima în limbaje diferite, chiar dacă, în mod real, înseamnă un enorm privilegiu, pe spaţiul strict al receptării poate stîrni suspiciuni şi poate determina lecturi inadecvate. Limbajul din linia întîi, adică acela prin care artistul s-a afirmat şi care i-a definit statutul de creator, tinde să invadeze şi lectura celui secund şi să-şi impună şi în spaţiul acestuia propriile mecanisme de funcţionare. Astfel, dacă un pictor, de pildă, după ce s-a impus ca atare în spaţiul public, scrie una sau mai multe cărţi de literatură, va fi receptat, printr-un stereotip greu de dizlocat, nu ca un scriitor, pur şi simplu, ci ca un pictor care scrie, maniera de lectură căutînd cu tot dinadinsul să-l descopere în textul literar, abia camuflat, pe artistul plastic, aşa cum s-a conturat el deja. Riscul unei asemenea lecturi, previzibile şi opace, pîndeşte inevitabil şi ipostaza inversă, aceea a scriitorului care pictează, în care se înscrie şi expoziţia de pictură şi grafică, prima de o asemenea anvergură deschisă în România, pe care Galeria Dialog i-a organizat-o celebrei poete Gabriela Melinescu.

Cele cîteva zeci de lucrări, pe care artista le-a adus cu sine din Suedia, acoperă trei tehnici, foarte apropiate între ele, dar şi foarte diferite în acelaşi timp, ceea ce arată din primul moment că avem de-a face cu o asumare complexă şi sistematică a limbajului plastic şi nu doar cu un simplu divertisment. Desenul monocrom, extrem de elaborat, în care linia şi punctul acoperă halucinant întregul spaţiu compoziţional constituie prima secvenţă a expoziţiei, după care vin lucrările ce marchează momentul al doilea, acela în care desenul evoluează expresiv către pictură, compoziţia relaxîndu-se şi monocromia fiind înlocuită cu tonurile cromatice puternice, pentru ca, finalmente, de la exemplarul unic, realizat nemijlocit,