Inceputurile consolei trebuie cautate in franceza veche. „Consolateur", forma originara, din care, prin abreviere, provine „console", desemna iesindul, de obicei mascat sub forma unei sculpturi, de sub scaunul rabatabil al unui stal (echivalentul catolic al stranei).

Obligati la pozitie bipeda in marea parte a serviciului divin, canonicii si monahii isi gaseau usurarea (consolarea) pentru durerile de picioare sprijinindu-se de aceasta mica platforma, fara a-si trada pozitia (semi)asezat. De la sensul abstract (de usurare, de sprijin) s-a trecut la cel concret, de element de sustinere. In constructii si arhitectura, consola numea initial suportul, in forma de voluta sau de S, al unei cornise etc. Ulterior, a desemnat semigrinda (cu un capat incastrat in perete si cu celalalt in aer) care sustine, de pilda, balcoanele. Si, de aici, a evoluat spre orice element de constructie iesit din zid – opusul firidei. In domeniul mobilierului, consola a fost la inceput voluta care sprijinea bratul unui jilt sau blatul unei mese, apoi a fost aplicata politelor (blidarelor). Console sunt si mesele gandite pentru a sta lipite de perete (eventual, dotate cu oglinda) si pe care se asaza obiecte dintre cele mai diverse, de la vaze, pana la scule. Prin analogie de forma, ansamblul de claviaturi si pedale ale unei orgi a fost numit tot consola. Si tot prin analogie de forma, in era electronicii consola este panoul de comanda si control al diferitelor aparate, de la banalele tabele de scor, la complicatele instalatii de inregistrare si mixare a sunetului si/sau imaginii. In zorii epocii informatice, consola reunea sub un nume comun (si intr-un ansamblu unitar) tastatura si monitorul, adica perifericele prin intermediul carora omul „vorbeste" cu masina de calcul. Dupa ce s-au despartit fizic, monitorul si tastatura si-au dezvoltat modele proprii, fiind simtite ca elemente d