* Viitorul Însurăţei se deplasează la Callatis Mangalia * toate meciurile din etapa a 30-a încep la ora 18.00
Despărţite de doar două puncte, dar vecine de clasament, CF Brăila, locul al 8-lea şi Politehnica Galaţi, locul al 9-lea, se vor întâlni astăzi, de la ora 18.00 pe stadionul Municipal într-o partidă care se anunţă a fi una foarte echilibrată.
Brăilenii au uitat gustul succesului, pentru că ultima lor victorie datează din 27 martie, în etapa a 22-a, când formaţia pregătită atunci de Mihai Ciobanu câştiga cu 2-0 în faţa satelitului Rapidului.
În acest răstimp, CF-ul a mai remizat de două ori, 1-1, la Farul II şi 2-2 acasă cu Dunărea Călăraşi şi a înregistrat patru înfrângeri, rezultate în noncordanţă cu aspiraţiile clubului brăilean.
Teoretic, gazdele pornesc cu prima şansă, însă întotdeauna întâlnirile dintre formaţiile celor două oraşe, îndiferent de eşalonul în care au avut loc au fost aprig disputate şi de cele mai multe ori s-au încheiat cu surprize.
În tur gălăţenii cu Munteanu şi Hristian titulari, doi jucători crescuţi la Dacia Unirea, s-au impus cu 2-1.
Viitorul Însurăţei se deplasează astăzi la Callatis Mangalia cu dorinţa de a scoate măcar un punct, foarte important care ar putea conta în configuraţia clasamentului final.
Elevii lui Ionel Iuga au moralul bun, după ce în runda precedentă au trecut lejer de CF Brăila şi au părăsit zona "nisipurilor mişcătoare", iar după acea gură de oxigen, un egal la Mangalia ar fi echivalent cu un mare pas în realizarea obiectivului, evitarea retrogradării.
Etapa a 30-a programează meciurile:
Farul II Constanţa - CS Ovidiu
Rapid II Bucureşti - CS Eforie
Inter-Gaz Bucureşti - Dunărea Călăraşi 0-3
Săgeata Stejaru - Unirea Slobozia
CSM Medgidia - Steaua II Bucureşti
Portul C