Tocmai trecuse anul cel mai bun al romanului românesc cînd Zaharia Stancu, încă tînăr, încă poet, scoate, la Fundaţia pentru Literatură şi Artă "Regele Carol II", Antologia poeţilor tineri, cu 55 de chipuri de Margareta Sterian şi postfaţă de Ion Pillat. Ceva între volum colectiv de debut (destui dintre antologaţi semnau doar în reviste), şi recunoaştere sumativă a unor afirmări pe cont propriu. Selecţia unui congener (deşi, din propriu-i portret de autor de antologie Stancu omite, cu cochetărie, anul naşterii, 1902), nu a vreunei autorităţi critice în materie de poezie fragedă, făcută în anii tuturor crizelor identitare, generaţioniste, în deceniul, ori chiar lustrul, cred că am putea spune, al lui eu şi al lui nu.
Din prezentările bio-bibliografice, nu foarte generoase, aşezate sub numele fiecărui poet, se vede limpede că sînt oameni care au nu atît operă, cît activitate. Maniera vremii pe care o străbat, zodia lor de talente fatal risipitoare, arzînd gazetăreşte, studiind oriunde pentru a nu profesa nicăieri, e întreagă în aceste crochiuri ale unor oameni care, la douăzeci şi ceva, ori treizeci şi ceva de ani, se iau pe deplin în serios. Ceea ce nu înseamnă că timpul îi cruţă. Sub jumătate din cele cincizeci şi cinci de nume rămîn în circuit, şi nu toţi ca poeţi.
Maria Banuş, foarte tînără la momentul antologării, e reţinută, chiar în deschidere, fiindcă ordinea alfabetică o avantajează, cu nişte poeme din Azi, în care nu vezi nimic din viitoarea-i carieră: "Mă gândesc să sorb din viaţă ca atâţi alţi golani/ Dar mă frige până şi aburul fierbinte al zemii./ Ştiţi, am împlinit azi optsprezece ani." (Optsprezece ani). Superbie, superbie... Însă, ce-ar fi fost dacă rămînea aici?
Dan Botta, în al cărui destin eseistul va îneca poetul, e prezent cu o Cantilenă din recentul volum Eulalii (1931), brodînd mitologii nordice şi geom
