Reabilitarea drumurilor din marile oraşe ale Spaniei şi Italiei se face cu mai multă grijă faţă de locuitorii afectaţi de lucrări, decât în capitala României. Primarii se asigură că s-au luat toate măsurile de protecţie faţă de populaţie şi cer constructorilor garanţii pe termen lung.
Capitală economică a Italiei, Milano rareori se transformă într-un imens şantier. Anul acesta, primarul oraşului, Letizia Moratti, a anunţat la prezentarea bugetului pentru 2009 că ”din cei suma destinată lucrărilor publice, 100.000.000 de euro sunt destinaţi străzilor, iluminatului public şi semnalizării rutiere”.
Soluţii, nu doar vorbe
Ulterior, Bruno Simini, şeful departamentului Lucrări Publice şi Infrastructură, le-a explicat locuitorilor din Milano nu doar că este conştient de neplăcerile produse de lucrările publice, ci şi că are o soluţie. “Lucrările vor fi efectuate în zilele libere sau de sărbătoare şi, pe cât posibil, noaptea”, a precizat angajatul primăriei. În cazul în care oamenii nu ar fi fost de acord, Simini a mai spus că există şi soluţia programării intervenţiilor de întreţinere ale străzilor după ora 10.00, când traficul este în scădere, milanezii fiind deja la locurile de muncă.
400 de găuri, “plombate” zilnic
La începutul anului 2009, din cauza ploilor puternice şi a zăpezii, primăria Milano a fost obligată să repare circa 120 de kilometri de stradă, urbană şi suburbană. Primarul Simini s-a scuzat public pentru faptul că muncitorii au reuşit să “umple” doar 400 de găuri pe zi. Anul trecut, s-au cheltuit 1.400.000 de euro doar pentru ”intervenţii asupra carosabilului cu un conglomerat bituminos, care a redus poluarea atmosferică”. Lucrările au fost executate în 150 de zile, fără a bloca complet străzile vizate.
Taie din şosele, ca să facă piste pentru biciclişti
Responsabilii din Primăria Madrid au decis la 19 ianuarie, an