Trei nominalizări la Oscar (printre care şi Cea pentru scenariu) şi un premiu la Festivalul de Film de la Veneţia sunt doar două dintre motivele pentru care vă recomandăm pelicula „Copiii tătălui”, cu Julianne Moore şi Clive Owen în rolurile principale.
Alfonso Cuarón, binecunoscutul realizator de filme nominalizat la Oscar pentru pelicule precum „Şi mama ta la fel!” („Y tu mamá también”) şi „Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban”, ne propune de această dată o viziune apocaliptică asupra viitorului în thrillerul „Copiii tătălui”, adaptarea cinematografică a romanului scriitoarei P.D.James.
Iată ce ne aşteaptă în 2027: sunt aproape 18 ani de când nu a mai venit pe lume un copil. Omenirea este pe cale de dispariţie. La această „calamitate” inexplicabilă abătută asupra Planetei Albastre locuitorii ei reacţionează diferit.
În timp ce unii devin resemnaţi şi cinici, îndreptându-se spre nihilism şi separatism, alţii încă mai militează pentru drepturile omului.
Nici Theo, personajul interpretat de Clive Owen, nu este prea optimist în privinţa viitorului.
Speranţa unei lumi muribunde
Raza de speranţă se arată atunci când în viaţa lui reapare Julian (Julianne Moore). Cândva, cei doi au fost parteneri. Acum, femeia este lidera unei organizaţii secrete care se luptă pentru drepturile refugiaţilor. Fosta iubită îi propune lui Theo să ajute la „salvarea” unei femei care, în mod miraculos, a rămas însărcinată.
Michael Caine dă şi el greutate filmului interpretându-l pe Jasper, vechiul prieten al lui Theo, caricaturist şi revoltat împotriva regimului.
De remarcat prezenţa în distribuţie a Oanei Pellea, în rolul unui personaj straniu, Marichka, ce va pune umărul la această operaţiune de salvare a umanităţii.
DUMINICĂ, 20.00, HBO