Eliminat în meciul de campionat, Dinamo – CFR, scor 1-0, Tamaş va putea juca azi contra Stelei. Deşi trebuia suspendat două etape, Comisia de Disciplină a redus pedeapsa la jumătate. Fundaşul central al Stelei, Dorin Goian, a reacţionat dur şi spune că această decizie nu este una corectă. „Înaintea meciului de anul trecut cu Dinamo, am fost suspendat pentru că am dat o declaraţie după meciul cu Oţelul, în care spuneam că gălăţenii au fost motivaţi, nu financiar, de către CFR Cluj. Am primit două etape de suspendare.
Dacă facem o comparaţie cu situaţia lui Tamaş, putem trage doar o concluzie. Las publicul să o hotărască”, a spus Goian.
„Câinii“ vin cu galeria
Scandalul iscat între cele două cluburi pe seama repartizării biletelor pentru galeria „câinilor“ s-a încheiat în favoarea ultimilor.
Conducerea Stelei a fost de acord să le repartizeze celor de la Dinamo 676 de tichete. „Este o decizie normală. Noi nu eram vinovaţi cu nimic. Există un protocol care trebuie respectat“, a spus Cristi Borcea, preşedintele executiv al roş-albilor. „Le fac pe plac fanilor, dacă-şi doresc ca dinamoviştii să vină la meci. Le-am dat doar 676 de bilete, ca să nu se supere fanii stelişti“, a replicat şi Gigi Becali.
Radu Ştefan: „Sper să se termine 2-4“
Fane Radu se afla pe teren la ultima victorie a „câinilor“ pe stadionul din Ghencea, scor 2-4, pe 7 aprilie 2007.
„Le-am urat baftă mai multor colegi ai mei, normal. Păstrez legătura cu ei. Nu-mi doresc decât să se repete acel 2-4 de acum doi ani. De abia aştept meciul. Aş fi vrut şi eu să-l văd liniştit la mine acasă, dar o să fiu în cantonament“.
Steliştii, audiaţi de poliţişti
Poliţiştii ilfoveni au fost, ieri, la stadionul din Ghencea pentru a obţine mai multe informaţii de la jucătorii stelişti, în legătură cu