Protectoratul politic de care ar beneficiat, potrivit publicaţiei „New York Times” (NYT), firma Smithfield în România este negat de oficialii vizaţi de jurnaliştii americani. Sursa: Adi Pîclișan
Cei vizaţi pun acuzaţiile pe seama interesului ziariştilor de peste Ocean de a discredita compania. Fostul vicepremier PDL Gheorghe Seculici, a cărui firmă a proiectat mai multe ferme ale Smithfield, susţine că invocarea numelui său de către publicaţia NYT, în contextul sprijinului obţinut de la cel mai înalt nivel de companie în România, „este o minciună sfruntată”.
Seculici: „Nu aveam ce influenţă să am”
„Este tendenţioasă asocierea mea”, ne-a declarat Seculici. El a precizat că firma sa, SC Proiect Arad SA, a fost contactată de reprezentanţii Smithfield, în urma neonorării contractului de către societatea aleasă iniţial pentru proiectarea fermelor.
Contractul cu Smithfield s-a derulat între 2007-2008, când, potrivit lui Seculici, „nu mai eram vicepremier şi nu aveam ce influenţă să am”. El a adăugat că firma americană a venit în România în 2003, în timpul guvernării PSD, perioadă când nu avea nicio funcţie. „E regretabil să dai într-un asemenea investitor, care a dat de lucru atâtor oameni şi a investit atâtea sute de milioane.
Cred că s-a aruncat o piatră şi interesul a fost de discreditare a Smithfield şi a României, în momentul în care putea deveni un exportator de carne de porc”, a apreciat Seculici. Seculici a mai spus că, după eşecul înregistrat de o companie italiană, Smithfield a fost considerată singura „capabilă să administreze dezastrul pe care l-a lăsat Comtimul, care era cel mai mare poluator din Europa”. El a adăugat că firma a fost sancţionată de fiecare dată când nu respectat normele de mediu.
Tabără, „uluit” de ziarişti
O versiune similară are şi deputatul Valeriu T