"Trăsăturile mentale pe care le numim analitice sînt, în sine, prea puţin acesibile analizei"
(E.A.Poe - Crimele din Strada Morgue)
na dintre cele mai revoluţionare descoperiri din logică aparţine americanului de origine cehă Kurt Goedel care, la vîrsta de numai 25 de ani, a publicat o lucrare ale cărei concluzii sînt cunoscute sub numele de Teoria incompletitudinii. Ea a devenit cunoscută publicului larg abia spre sfîrşitul vieţii autorului, în anii '70, mai ales datorită implicaţiilor sale. Privind, iniţial, strict domeniul elitist al logicii matematice, teorema poate fi extinsă la orice sistem de cunoaştere, punînd sub semnul întrebării, în general, posibilităţile de cunoaştere ale minţii umane. Ea sugerează că, în condiţiile existenţei unui anumit grad de complexitate şi coerenţă, orice sistem logic îşi va conţine propriile restricţii asupra cunoaşterii. Întotdeauna vor exista afirmaţii adevărate pe care nu le vom putea demonstra drept adevărate sau false în limitele impuse de un sistem, folosind axiomele şi regulile acelui sistem. O afirmaţie ar putea deveni demonstrabilă dacă am ieşi din sistemul original şi l-am lărgi prin noi axiome şi reguli. Însă, în noul sistem lărgit, ar apărea alte afirmaţii care nu vor putea fi demonstrate în absenţa unei noi expansiuni, şi tot aşa ad infinitum. Cu alte cuvinte, nici un sistem de cunoaştere nu va fi vreodată complet. Implicaţiile acestei descoperiri demonstrate matematic ar fi că, probabil, pe lîngă logică şi matematică, orice alt tip de ştiinţă e, în orice moment, mai complex decît va putea fi vreodată descris.
Aceasta e şi linia de gîndire pe care se înscrie Noam Chomsky în teoriile sale asupra limbii. Predecesorii săi, structuraliştii americani, se declaraseră convinşi de faptul că lingvistica ar trebui să-şi limiteze studiul la aspectele concrete, observabile în mod direct, ale c