La 8 mai 1989, Partidul Comunist Român împlinea 68 de ani. România liberă a acordat evenimentului spaţiu pe prima pagină (8 mai a căzut în 1989 într-o zi de luni, când Scînteia nu apărea).
Articolul cu titlul "Partidul Comunist Român - conştiinţa vie a naţiunii, centrul său vital, stegarul neînfricat al poporului nostru în lupta pentru socialism" se deschidea cu un citat din Nicolae Ceauşescu. Continuarea din pagina a treia reunea sub un generic cunoscut în epocă "Partid-Popor, un singur gând, un singur ţel, o singură voinţă", laude aduse lui Ceauşescu de feluriţi "oameni ai muncii".
Sintagma din titlu era tradusă în limbajul comun prin zicerea "partidul e în tot şi-n toate". Axioma - un adevăr atât de evident că nu se mai cere demonstrat - era prezentă în documentele de partid, în materialele de propagandă, în poezioarele din manualele şcolare.
Avea chiar forţă juridică: în Constituţia valabilă în 1989, într-unul dintre primele articole se spunea că "În Republica Socialistă România, forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român". Acest articol din Constituţie - care afirma monopolul Partidului Comunist sau monopartidismul - desemna principala diferenţă între statele zise socialiste şi cele capitaliste. În primele, un singur partid avea drept legal să existe şi să deţină puterea.
Mişcările pornite în deceniul al nouălea în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria au pus în discuţie tocmai acest principiu fundamental. La Varşovia, Praga ori Budapesta, opoziţia cerea dreptul de a exista şi de a ajunge la putere şi pentru alte partide decât cel comunist. Cu paşi mărunţi, făcuţi în timp, după negocieri complexe, s-a ajuns ca în cursul anului 1989 partidele comuniste din aceste trei state să piardă privilegiul de unică forţă politică cu drept de a fi la putere.
Dintre statele af
