Expozitia deschisa la Galeriile "DANA" confirma pe de o parte "forta activa a culturii" capabila sa restaureze stabilitatea emotionala (fragila) a artei moderne si impunerea unor valori autentice ale cetatii Iasilor in contextul (discutabil) al valorilor nationale.
Arta lui Constantin Tofan a vizat de la inceputuri (anii 70) echilibrul. Desprinderile de sine nu sunt decat balansul intre extraordinara libertate a gestului ritmic amplu desfasurat si severitatea impusa a constructiei picturale. Pictorul stabileste intre parte si intreg un dialog spiritual, cauta si gaseste formula constructiei generatoare de energii care, proiectata in spatiul afectiv uman, sa constituie nucleul stabilitatii. Asemeni lui Paul Sérusier, care scria ca esenta compozitiei este constituita de echilibrul obtinut prin contrapunerea orizontalei - simbol al materiei inerte - cu verticala - ce exprima viata, C. Tofan alege ca simbol formal al tensiunii interioare ce irumpe - verticala (energie si durata), pe care o opune constantei amorfe a orizontalei.
Dedicat peisajului, constructia sa introduce un ritm general constructiv, eliberand formele de ceea ce Kandinsky numea "sclavajul referintei". Astfel, sentimentul general devine cel al unei tensiuni interioare profunde, rezolvat printr-un raport continuu intre echilibrul instinctiv si un echilibru plecat din cunoasterea legilor fundamentale ale limbajului plastic.
Disciplina armonica este cautata si impusa artei sale intr-o relatie biunivoca ca eliberare a instinctului individual din canoanele "masurii" si sinteza geometrica ca sistem necesar echilibrului spre care ar trebui sa tinda orice materializare a spiritului uman. Rezultanta picturala devine prin ceea ce numim creatie, elementul unei poetici rezervate imaginatiei semnului, ca parte a intregului constitutiv al oricarui echilibru.
Fiecare tip de forma are la Co
