Graţie bunăvoinţei prietenului Constantin Zaharia, expert în melancolia cioraniană, am intrat în posesia unei comori editoriale care-l are în centru pe fabulosul ră şinărean fascinat de nebunie, oroare, moarte, Nimic şi Limită. Sursa: Sorin Antonescu
La editura L’Herne din Paris (întemeietor Constantin Tacu, realizatori Laurence Tacou şi Vincent Piednoir) a apărut un manuscris inedit din 1941, „De la France” (câteva zeci de pagini scrise în româneşte şi traduse acum de Alain Paruit) şi un superb Cahier de L’Herne dedicat lui Cioran, cel pentru care paradoxurile „neantului valah” au rămas inima gândirii şi fiinţei sale de Iov Pantocrator, demon angelic, mizantrop altruist, schimnic vanitos, naţionalist apatrid, sceptic vitalist, dictator sastisit, retractil histrionic şi nihilist vitalizant.
Un Caiet cu care Cioran nu a fost, vezi bine, de acord în timpul vieţii, el care a refuzat nu doar apariţia la Apostrofurile lui Bernard Pivot, dar şi premii de zeci de mii de dolari, care a colaborat la numerele Beckett, Michaux, Eliade, Paulhan, refuzând propria- i pietrificare flatant-mortificantă, şi care este tipărit acum cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Cioran are aşadar o postumitate la fel de tulburătoare şi contrariantă ca şi viaţa lui de moralist îm pătimit de Schopenhauer, Nietzsche, Spengler şi Dostoievski, ci nic-gnostic-bogumil şi „demon romantic” atras de budism după ce l-au fascinat hitlerismul ca energievitalist-naţională şi legionarismul lui Zelea Codreanu ca absolutism mesianic menit să scoată România din „infinitul ei negativ”! Cheia pentru opusculul dedicat de Cioran în 1941 Franţei e de căutat în studiul lui Ciprian Vălcan, „Concurenţa influenţelor culturale franceze şi germane în opera lui Cioran”, publicat în franceză anul trecut la Institutul Cultural Român.
Format, ca mai toţi ardelenii, la focul
