E mult dezgust la mijloc. Cu excepţia acelui sfert implicat activ în viaţa politică, toţi am început să manifestăm o repulsie nestăpânită faţă de politicieni. Într-un interviu recent, scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes spunea: „Mi-e teamă de ei şi de faptul că fiii şi fiicele lor tot politicieni vor fi. Mint tot timpul“. Frecvenţa, mărimea şi dezinvoltura cu care această stirpe practică minciuna gonflată mă descumpănesc. Dar, în acelaşi timp, îi compătimesc. Înfăşuraţi 20 de ore pe zi în clisa lor mucilaginoasă, pierduţi printre intrigi şi linguşeli, anesteziaţi de iluzia puterii pe care o deţin... ce viaţă o mai fi şi asta? Oglinda se sparge când se privesc dimineaţa în ochi, pentru că adevărul este un lux intangibil pentru ei. Un cititor m-a întrebat săptămâna trecută: „Şi ce e de făcut?“. Acum câţiva ani credeam că soluţia este implicarea în politică a tine-rilor şi a profesioniştilor de calitate. Unii dintre ei chiar au făcut-o. Dar, de curând, am auzit din gura a trei deputaţi români aflaţi la primul lor mandat, fără să fie politicieni de carieră, că sunt foarte dezamăgiţi de politica românească. Oare la ce altceva se aşteptau? Şi totuşi, există multe răspunsuri la întrebarea „Ce e de făcut?“. Peste jumătate din locuitorii satului bucovinean Marginea au lucrat în construcţii, în Italia. Reveniţi acasă, şi-au deschis firme tot în domeniul construcţiilor, iar podul lor a devenit faimos. Uitaţi de autorităţi, o sută de mărgineni şi-au adus basculantele, cuiele şi braţele şi au ridicat într-o singură zi un pod solid din lemn, dar neautorizat. Po-vestea a înconjurat atunci România, iar mărginenii au obligat autorităţile să le asfalteze de urgenţă un drum comunal şi să grăbească lucrările la podul autori-zat. La faţa locului a fost instalată şi o pancartă pe care scrie: „Noi, societatea civilă a localităţii Marginea, ne autorizăm după cum am promis să ridicăm