23 de oameni, cu Scipion 24, s-au dat jos noaptea dintr-un tren de marfă. Ningea viscolit. Maiorul nu i-a lăsat să intre în gară. Au luat-o prin spatele magaziilor, cu zăpada pînă la genunchi şi prin bezna de la potcovărie, să nu-i vadă nimeni. Cînd au ajuns la cazarmă, să-i împuşte soldaţii de gardă, că nu ştiau parola. I-au ţinut la poartă, culcaţi pe zăpadă, pînă s-a trezit ofiţerul de serviciu, unul nou, care nu-l ştia pe maior. Întins ca broasca în zăpadă, Scipion îi spune cine e, cu duhul blîndeţii. Sublocotenentului nu-i prea venea să creadă. Bănuia că-i o manevră să i se încerce vigilenţa. I-a pus lanterna în ochi şi de-abia cînd Scipion l-a avertizat că îl va ţine la arest cîte o zi pentru fiecare secundă cît îşi mai permite să nu-şi recunoască comandantul şi a început să numere, sublocotenentul i-a spus Să trăiţi! şi i-a dat voie să intre în cazarmă cu tot cu oamenii lui. Erau îmbrăcaţi care cu şube ruseşti, care cu mantale nemţeşti îmblănite, cu epoleţii rupţi, iar vreo cîţiva aveau nişte paltoane civile prăpădite şi lucioase de jeg. Scipion însuşi era travestit în­tr-o şubuliţă rusească şi îşi înfăşurase pe piept, să-i ţină de cald, drapelul regimentului. |ştia mai rămăseseră din toţi cei cu care maiorul plecase în Rusia. Scipion a trimis după popotar, să le facă mîncare şi ceai pînă se îmbăiază şi se despăduchează cît de cît. Aveau degerături şi li se redeschiseseră rănile de la frig. Maiorul i-a chemat să mănînce cu el la popotă. Ofiţerul de serviciu se învîrtea printre ei după ce le scosese de la magazie albituri şi uniforme. Se mişcase repede, fără să trezească pe nimeni. A trimis un soldat din rezerva gărzii la Scipion acasă, să-i aducă o uniformă. Maiorul i-a mulţumit, a ciocnit un pahar de vin cu el şi i-a spus că ajunsese cu numărătoarea la şase. Apoi s-a pus pe băut, în tăcere, cu soldaţii lui. La raportul de dimineaţă, pe platou, a preluat