Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Cardoso e suspectat de ruptură

Publicat in Adevarul, vineri 8 mai 2009 ·

Jucătorii indisponibili la Pandurii pentru meciul cu Poli Iaşi sunt în continuare Stancu şi Hidişan, pe listă adăugându-se acum şi numele lui Cardoso care e suspectat de o ruptură musculară. Lista indisponibililor îi include şi pe Raskovic şi Rusu care au fost însă incluşi în lot pentru jocul de mâine. Pandurii nu au jucători suspendaţi la meciul cu Poli Iaşi dar mai au încă jucători cu probleme medicale. Stancu, Hidişan şi Cardoso sunt acum la infirmerie, primii doi fiind acum în refacere după accidentări mai vechi. Cardoso acuză o întindere musculară fiind suspectat de ruptură musculară.

Cardoso merge azi la ecograf

Accidentările nu au ocolit Pandurii, după Vancea, Hidişanşi Stancu accidentându-se la meciul de la Vaslui şi Cardoso. Ieri acesta era foarte supărat că va rata meciul cu Poli Iaşi din cauza unei întinderi musculare, el fiind suspectat chiar de ruptură. Supărat că nu face parte din lot pentru scest joc, Cardoso a precizat că azi va mrge la ecograf pentru a vedea dacă nu este mai grav, jucătorul explicând că nu a suferit niciodată o ruptură. „Sunt supărat că n-am avut nici o ruptură până acum şi nu-mi place să stau prea mult pe tuşă. Sper să nu fie atât de grav cum crede doctorul, poate e doar o întindere” a explicat azi jucătorul care nu se află în cantonament cu echipa dar nu ştie dacă va putea evolua.

Stancu şi Hidişan mai stau o săptămână

Ionuţ Stancu a fost accidentat înaintea jocului cu FC Vaslui, el acuzând dureri în urma unei întinderi inghinale. Mijlocaşul a rămas să se pregătească cu jucătorii menajaţi la fel ca şi Florin Hidişan care a revenit după o ruptură musculară. Stacnu a precizat azi că se va antrena în continuare separat de echipă o perioadă până va putea intra în programul normal: „Sper să revin cât mai repede dar acum nu pot încă intra la antrenamente normale. Mă pregătesc în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 2 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°