Visele dinspre dimineaţă se întâmplă să mi le amintesc. Fiindcă ieri ne-a spus Smaranda că pleacă la Paris, noaptea cea care pleca era T. Venise avionul, era în faţa porţii. Matahală, umplea toată strada, până la colţ.
Prin modificarea în timp a limbii, trecutul ei poate dobândi umor involuntar. Călinescu scrie despre nişte atleţi care "se iau la întrecere la alergătură". Delicios! Prin "săritura peste o prăjină orizontală", umorul lui alunecă spre voluntariat. Îl atinge prin sportivul "cu nişte doage la pulpe, cu ţepi sub tălpi, cu un lighean de piele pe cap."
"Locuieşte într-o casă din str. Dorobanţilor", scrie Călinescu despre Macedonski. Casa mai exista când eram student. O caut şi acum din ochi, când trec pe acolo, deşi ştiu că nu-i.
Nori la orizont, nori deasupra capului. Plouă cu rânduri de scris, rânduri de tradus, endemicul referat de pregătit. Plouă şi peste Erika şi peste treburile gospodăreşti. Totul, pe un covor de melancolie care se cere stropit cu lacrimi. În condiţiile astea, când să te gândeşti la moarte ? De câte ori îmi vine în minte, spun: vom aviza la timp.
Telefon de la Ţepe: "-Am venit. -Şi ce faci ? -Plec. -Unde pleci ? -La Roma. -Ce cauţi acolo ? -M-au premiat." Bravo lui!
"Un adevărat scriitor urmăreşte producerea de capodopere şi elogiile posterităţii, sperând totuşi că publicul va şti să preţuiască valorile şi va cumpăra operele valoroase." Ideea implicită este că, în general, trebuie să alegi: scrii capodopere sau vinzi ce ai scris. Alegerea e între o realitate şi un vis. Că vinzi sau nu vinzi e cuantificabil. Că ai scris o capodoperă... Mai există o posibilitate (când publicul nu cumpără, naiba să-l ia!): scrii ca să scrii, iar editorul publică dacă vrea.
"...nici o carte neputând să existe în chip substanţial fără scriitor." Dacă e vorba de scrierea ei, aşa-i,
