Banii provin din sponsorizări şi donaţii de la Episcopia Râmnicului, mănăstiri şi biserici Valoarea acestui proiect este de 2,5 milioane de lei, dar nu se ştie dacă suma va rămâne neschimbată până la sfârşitul lucrării. „Pe 15 mai Parohia Toţi Sfinţii va primi proiectul finalizat de la arhitect şi proiectant şi îl va da mai departe la constructor, care va aprecia valoarea exactă a acestuia”, a precizat preotul paroh Constantin Cîrstea.
S-a pus piatra de temelie
Autorităţile judeţului, în frunte cu prefectul Remus Grigorescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Câlea şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar, Camelia Coroiu, au fost alături de PS Gherasim la slujba de sfinţire pe care acesta a oficiat-o împreună cu un sobor de preoţi.
„Cu vrerea Domnului, cu ajutorul Fiului şi cu împlinirea Sfântului Duh, în anul 2009 s-a pus piatră de temelie pentru reconstrucţia acestei grădiniţe a bisericii Toţi Sfinţii. S-a sfinţit locul, s-a binecuvântat lucrarea şi am reînnodat tradiţia primului aşezământ preşcolar, construit acum un veac în această urbe”, a spus Preasfinţitul Gherasim. Parohia Toti Sfinţii a preluat proiectul grădiniţei de la Primăria Râmnicului, cea care dorea să construiască grădiniţa, şi l-a respectat.
Construită din donaţii
Construcţia va avea parter şi mansardă şi va cuprinde şase clase. „Nu ştim încă termenul de finalizare, pentru că acesta va fi discutat cu constructorul. Grădiniţa este construită numai din donaţii şi sponsorizări, deci în funcţie de cum se vor strânge banii, aşa se vor derula şi lucrările. Până la ora actuală, nicio instituţie publică nu a dat vreun ban, primăria însă a făcut studiul de fezabilitate”, a mai spus Constantin Cîrstea. Deşi la ultima şedinţă, consilierii judeţeni au aprobat suma de 200 de mii de lei pentru lucrările de construcţie, deocamdată nu au