- Comentariu - nr. 299 / 8 Mai, 2009 Mi-am propus un raid prin fostele gari ce picheteaza opririle trenurilor personale si accelerate, ce sunt in tranzit pe drumul de fier ce duce spre si dinspre Capitala. Inarmat cu rabdare, am luat calea spre prima oprire Gara Archita. Un punct de oprire dezolant, cu o cladire a garii parasita, coscovita de vreme, fara usi si geamuri, iar in holul fostei sali de asteptare - mizerie cat cuprinde. Cei cativa calatori stateau zgribuliti, asteptand personalul de Bucuresti pe o margine de razor preschimbat, ad-hoc, in peron. La Vanatori si Albesti, gara pare pustie. De dupa un ochi de geam te priveste figura absenta si adormita a sefului de tura. Pe afara domneste aceeasi nepasare si mizerie. Ce sa mai zici de eurogara din Sighisoara, o cladire cat un palat, cu ferestre randuite pe de o parte si alta, cu usi blocate ce duc spre etajul mut de inactivitate. La capatul garii se afla cladirea parasita si fara geamuri a Directiei de miscare. Pe marginea liniei de cale ferata uzinala, gramezi de gunoi aruncat pe toata lungimea liniei ce duce spre fostul compartiment de marfa al postei. Unii dintre locuitorii din apropierea garii si-au facut un obicei de a arunca aici resturile materialelor de constructie, confundandu-l cu o rampa de gunoi. Linii ce duc spre nicaieri Pe o linie moarta zac, nestiute si uitate, cateva vagoane tip-platforma, umbrite de tufele inverzite ce razbat printre scandurile rupte ale platformelor de lemn, ceea ce denota ca acestea au fost uitate si ingropate in vreo lista de inventar cu vagoanele casate. Intre eurogara si fosta cladire de depozitare a marfii este un contrast ce te face sa-ti pui intrebarea: cum de aceste relicve au ramas in stadiul de ruina si nu s-a continuat cu demolarea cladirilor de unde s-a decopertat o parte din acoperis, lasand ca ploaia, timpul si indolenta sa continue sa macine caramida const