Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica: „Vrem să depăşim performanţele lui Hagi”

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 mai 2009 ·

Atacantul tricolorilor crede că, beneficiind şi de sugestiile lui „Il Luce”, România poate ajunge în semifinalele Europenelor din 2012. Sursa: Octavian Cocoloş

Ciprian Marica speră să obţină în acest sezon primul titlu de campion cu VfB Stuttgart, după ce a jucat cu formaţia germană în grupele Ligii Campionilor. Echipa sa dispută azi, pe teren propriu, un meci de totul sau nimic în compania liderului Wolfsburg. Dacă va obţine victoria, Stuttgart, aflată acum pe locul patru, se va apropia la doar două puncte de Wolfs burg, cu patru etape înainte de finalul stagiunii.

Atacantul tricolorilor a discutat cu EVZ despre ocazia de a da lovitura în Germania, dar şi despre perspectivele de la naţională.

Deşi diplomat, Marica a părut evident circumspect în privinţa lui Răzvan Lucescu, noul selecţioner, pe care nu-l cunoaşte.

Fotbalistul spune că noul obiectiv al echipei naţionale este, pe termen scurt, o comportare cât mai demnă în actualele preliminarii, unde s-a ratat calificarea la Mondialele de anul viitor. Pe termen mediu şi lung însă, Marica speră ca Răzvan Lucescu să ajute actuala generaţie să depăşească performanţele Generaţiei de Aur a lui Gică Hagi şi Gică Popescu. Asta ar însemna cel puţin semifinală la Euro 2012.

„ŞVAB”. Marica îi aşteaptă pe „lupii” de la Wolfsburg cu glonţ pe ţeavă

PRECAUT

„Nu-l cunosc ca antrenor pe Răzvan!”

Salut, Ciprian! Mâine (n.r. - azi) aveţi meci acasă, cu liderul Wolfsburg...

Suntem la două puncte de locul doi şi la cinci de lider. Wolfsburg este o echipă foarte bună. Ne aşteaptă un meci greu. Chiar dacă am făcut egal etapa trecută, cu Arminia Bielefeld, care e la retrogradare, avem puterea să-i batem pe cei de la Wolfsburg. Vrem titlul. Abia aştept să intru în joc şi să marchez.

Dacă pierdeţi, a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°