Anul trecut, în octombrie, cu puţin înainte de începutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, distinşii aleşi ai patriei au votat în unanimitate legea prin care se măreau salariile profesorilor cu 50%. O lege absolut fabulistă, care nu se putea pune în practică niciodată fără ca bugetul de stat să sufere un şoc, mai ales în condiţiile în care semnele crizei financiare traversau oceanul.

Această lege a fost salutată de toţi, de la profesori şi elevi până la preşedintele României. Toţi profesorii se bucurau, gândindu-se că promisiunile cu care politicienii îi tot minţeau la fiecare campanie electorală vor fi, în sfârşit, împlinite.

Însă nu s-a întâmplat aşa. Deşi mărirea salariilor profesorilor era un punct prioritar în programele electorale ale ambelor partide ajunse la guvernare, chiar dacă înainte de 1 ianuarie 2009 PSD-iştii şi PD-L-iştii zbierau la televizor că "există bani pentru salariile profesorilor, doar că-i fură PNL-ul", imediat după ce au ajuns la putere, PSD-ul şi PD-L-ul au uitat de legea măririi salariilor profesorilor. Brusc, banii pe care toţi porcii electorali îi găseau pentru leafa profesorilor s-au evaporat, iar bugetul de stat a sărăcit instantaneu.

Profesorii, bineînţeles, s-au enervat, şi-au luat haina de sindicalişti şi au vrut să pornească o grevă. S-au dus la sediul Guvernului şi au făcut un circ penibil, mai grotesc decât cerşetoria din piaţă, plângându-se cât de sărmani şi neajutoraţi sunt ei, că de ei depinde calitatea educaţiei şi că fără mărirea de 50% a salariilor, ei, profesorii, nu pot susţine o educaţie de valoare pentru elevii României. Toţi liderii de sindicat prezenţi la Guvern declarau, aproape cu durere în inimă, că ei nu vor să sacrifice viitorul ţării, pe copiii României şi că numai guvernanţii vor fi de vină dacă profesorii vor îngheţa anul. Bineînţeles că nu au obţinut nimic d