„Politicienii au făcut un proiect de Cod Civil şi unul de Cod Penal care conţin câteva articole cu dedicaţie pentru presă”.
Miercuri, reprezentanţii organizaţiilor profesionale s-au întâlnit la parlament cu subcomisia. Ei, reprezentanţii, au afirmat că nu recunosc calitatea de dezbatere publică a întâlnirii. Sau au negat caracterul de dezbatere publică al dezbaterii. Ea devine publică de-abia acum, în aceste rânduri, şi e insuficientă. Politicienii s-au gândit, n-au putut da un răspuns. Până la urmă, ambele părţi au luat o decizie: rămâne pe săptămâna viitoare.
Ce se ascunde în spatele acestei ştiri imposibil de scris? Să simplificăm lucrurile ca să se înţeleagă: politicienii au făcut un proiect de Cod Civil şi unul de Cod Penal, care conţin câteva articole cu dedicaţie pentru presă. Sub pretextul dreptului la intimitate şi al altor drepturi legitime, jurnaliştii riscă să încaseze ani de închisoare dacă, de pildă, fotografiază pe cineva în faţa unei proprietăţi private sau scriu pamflete fără a cere voie celor pe care-i înfierează. Legiuitorul va obiecta la acest rezumat, dar e mai bun decât cel anterior, care nu spune nimic. Altfel, legislaţia presei se înăspreşte în două acte normative fundamentale, şi ei, presei, nu-i pasă. Dacă i-ar fi păsat, aţi fi aflat de mult. De ce nu îi pasă? Pentru că ea, presa, adică noi, presa, este, adică suntem, o afacere. Nu un garant al democraţiei.
Dacă n-ar fi fost aşa, am fi avut capacitatea să stârnim un protest pe acest subiect. Să vă explicăm că presa contează şi că povestea cu „a rămas pe miercuri” e rea. Însă noi, presa, nu contăm nici pentru noi, presa, din moment ce expediem problema într-o ştire iliziblă, de coloană. Cum de a devenit această ştire ilizibilă?
Presa şi politicienii se urăsc şi sunt dependenţi unii de alta. Nu în sensul că primii sunt subiectele celeilalte,
