Era o zi de primăvară în care albinele păreau că vor să protesteze împotriva oamenilor care aruncă hârtii şi pungi aiurea şi a vântului ce le aşterne pe crengile înflorite, ascunzând polenul de trompele lor harnice. Sursa: imagecache2.allposters.com
Presa românească pierduse subiectul, deoarece Cătălin Radu Tănase a ales pupitrul de ştiri în locul reportajelor de la faţa locului, iar Adelin Petrişor dă semne că, în ultima vreme, îi place mai mult cafeaua de la Realitatea TV decât zaţul searbăd de pe teren. Văzând că duce lipsă de mediatizare, albina-şefă (alias "Matca") renunţă la declanşarea grevei generale.
Nici măcar omul năpăstuit nu observase că albinele zumzăie altfel astăzi. Îl muşcase una de fund de dimineaţă pentru a-i atrage atenţia asupra evenimentului, dar năpăstuitul dădea semne că îl doare-n cur de nemulţumirile acestor vietăţi mărunte. Îi păsa însă de românii care ieşeau pe străzi, aşa că decise să li se alăture pe rând.
PRINTRE GREFIERI. Ajunse la protestul grefierilor, care ieşiseră cerând bani mai mulţi sau măcar să li se permită să transcrie procesele fără diacritice. "Vrem spor pentru mia de diacritice", ţipa din adâncul esofagului unul dintre ei, în timp ce altul agita o pancartă imensă pe care scria "Fie viaţa cât de grea/Noi scriem cu  din A", pentru a demonstra că această breaslă va rămâne corectă, indiferent de atitudinea autorităţilor.
Năpăstuitul fu atât de impresionat de acest protest încât se hotărî ca, odată întors acasă, să compună propriul mesaj. Peste câteva zile, atârnând din balconul său plin de ciori care se băteau pe trei firimituri de pâine, se vedea un mesaj scris pe o cârpă de bucătărie: "De la Tisa pân la Prut/Grefieru-i abătut/N-are-n cioc o calorie/Dar din mână tre să scrie". Văzând emoţionantul mesaj, o grefieră porno îi lăsa numărul ei de telefon în cutia poştală.