Sa fim seriosi! Sarbatorim Uniunea Europeana ca si cand am fi patrunsi de semnificatia lui 9 mai 1950, data la care a fost introdusa samanta viitoarei constructii, si nu ca sa suplinim impotenta nationala cu banutii tarilor prietene si surori.
Nu cred ca avem la nivelul constientului dorinta de-a le trage europenilor o teapa. Intelegand prin asta atat extragerea de bani comunitari, cat si infectarea contribuabililor frati intru UE cu dulcele stil clasic (gura mare, fa-te ca lucrezi, impresie artistica, dureri seculare pricinuite de ravnitorii la bulgarele de aur pe care dormim cu vitejie).
Dar asa ne comportam. Doar ca barosanii au anticorpi la lene si impostura, si desi se spune ca raul patrunde fara efort, in timp ce binele necesita niste muschi prin capatani, drumul muncii este atat de batatorit pe continent incat nu-l putem noi cuceri cu dansuri populare si goblen.
Ce-i drept, deocamdata nu avem aceasta intentie. Am inlocuit lupta pentru unirea reala cu Europa cu infruntarea politica. Am sacrificat interesele fundamentale ale tarii, iar cetatenii nici macar nu sunt disperati. Nu le mai pasa.
Iar a le spune ca in 9 mai 1950, Robert Schuman credea ca "pacea mondiala nu poate fi asigurata fara a face eforturi creatoare proportionale cu pericolele care o ameninta", si ca "Europa se va construi prin realizari concrete care vor genera in primul rand solidaritate" va fi un prilej de-a se intoarce pe cealalta parte, afundandu-si si mai tare capul in perna.
Porcul traditional
Euroscepticii care aud ca francezii si germanii si-au asigurat in 1950 o baza comuna de dezvoltare economica, un prim pas catre realizarea unei federatii europene care urma sa schimbe destinul regiunilor dedicate productiei de razboi, nu pot traduce decat intr-un fel conceptul: si-au unit fortele, apoi s-au extins pentru a avea un